Având în vedere solicitarea Instituției Prefectului Județului Brașov prin care Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov trebuie să identifice, în regim de urgență, zonele cu potențial aglomerate de persoane și/sau locurile unde există posibilitatea formării de cozi la nivelul UAT Brașov și de a emite hotărâri privind obligativitatea purtării măștii de protecție în acele zone, CLSU a adoptat Hotărârea nr. 11/16.12.2021.
Prin această hotărâre se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în Municipiul Brașov, pe arterele pietonale intens frecventate și în alte zone aglomerate, astfel:
– str.Republicii, str.Mureșenilor și Piața Sfatului, Luni – Vineri între orele 12.00- 23.00, iar sâmbăta și duminica între orele 10.00-23.00;
– stațiile de transport în comun;
– autogările;
– staţiile CFR;
– zonele de îmbarcare şi debarcare pentru transport pe cablu;
– toate piețele agroalimentare și târgurile;
– intrările în unitățile școlare și preșcolare din mun. Brașov, pe o rază de 50 metri.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply