Municipiul Brașov va crea o strategie de dezvoltare a serviciilor sanitare, educaționale și sociale destinate copiilor de vârste mici, între 0 și 6 ani, bazându-se pe o Analiză de situație realizată în ultimul an de specialiști și persoane direct implicate în domeniu, a anunțat viceprimarul Costel Mihai.
Analiza de situaţie, cu necesităţile identificate şi acţiunile propuse, ca document ce stă la baza creării unei strategiei de dezvoltare a serviciilor pentru copiii de vârstă timpurie, a fost aprobată de Consiliului Local Brașov, la cea mai recentă şedinţă. „Analiza de situație a fost realizată în ultimul an, în cadrul proiectului România crește cu tine, documentul concentrând informațiile despre educația timpurie, strânse în cadrul a 3 focus grupuri. Din aceste focus grupuri au făcut parte oameni foarte bine pregătiți – reprezentanți ai organizațiilor de stat și private, precum și părinți ai copiilor din grădinițele și creșele partenere în proiect. Printre acești specialiști se numără dr. Laura Șerban, directorul Serviciului Public Administrarea Creșe, Georgiana Buta – directorul Grădiniței nr. 3, Daniela Florescu – director al Grădiniței nr. 11, dr. Dinu Daniela, medic la SPAC dar și adjunctul reprezentanței UNICEF în România, Gabriel Vockel, care a susținut acest demers. Concluziile rezultate ne oferă direcțiile de acțiune care să corespundă exact nevoilor comunității noastre. Mă bucur că vom avea la dispoziție o strategie concentrată pe serviciile de care au nevoie copiii de vârstă timpurie, pentru că indiferent cum va arăta Consiliul Local în mandatele următoare, ne asigurăm astfel că măsurile pe care ea le cuprinde vor fi puse în aplicare, pe direcțiile indicate de specialiști care au studiat specificul Brașovului”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.
Municipiul Brașov este parte a proiectului „România crește cu tine – Educație timpurie, o investiție în viitor”, alături de Asociaţia Centrul Step by Step pentru Educație şi Dezvoltare Profesională (CEDP), în parteneriat cu cu Asociaţia Internaţională Step by Step, Reprezentanţa UNICEF în România şi Ministerul Educaţiei Naţionale. În cadrul acestei colaborări, care se întinde până în 2022, în ultimele 24 de luni au avut loc mai multe întâlniri și analize, în urma cărora a rezultat Analiza de situație pe serviciile oferite copiilor de vârste mici (0 – 6 ani, copilărie timpurie) cu informații clare despre direcțiile de acțiune în dezvoltarea sănătoasă a serviciilor destinate copiilor de vârste mici și părinților acestora.
În baza informaţiilor rezultate, s-au formulat câteva acţiuni de pus în aplicare pe termen scurt, mediu şi lung. Printre aceștia, crearea unei Platforme online, care să cuprindă absolut toate informaţiile de care părinţii ar putea beneficia cât mai facil, dezvoltarea unui parteneriat activ cu familiile copiilor, extinderea bibliotecii judeţene cu secția pentru copiii cu vârsta de la naştere până la 6 ani şi cu Jucărioteca sau crearea unor centre sociale pentru copii și părinți.
„Este clar că, din punct de vedere al sistemului de educaţie timpurie avem nevoie de construirea de creşe şi grădiniţe noi și dotarea lor cu mobilier adecvat vârstei. Avem nevoie, de asemenea, de construirea unui campus pentru copiii de vârstă timpurie, în care aceştia să beneficieze de servicii integrate pe educaţie, sănătate şi asistenţă socială şi de programe de formare profesională continuă a personalului care lucrează direct cu micuţii. Recomandările în baza acestei analize de situaţie vorbesc şi de necesitatea unor centre de recreere pentru părinţi şi copii unde aceștia să aibă activități comune, poate împreună și cu practicienii din creşe şi grădiniţe. Având la dispoziție aceste date, vom pune la punct politicile referitoare la dezvoltarea serviciilor oferite pentru copiii de vârstă timpurie și le vom pune în aplicare, indiferent de cum va arăta pe viitor Consilul Local, din punct de vedere al componenței”, a declarat viceprimarul Costel Mihai.
Detalii din Analiza de situație:
Analiza de situație la nivelul comunității locale vine cu concluzii în ceea ce privește serviciile de sănătate, educație, serviciile sociale, participarea, cooperarea, informarea și formarea de rețele formale de servicii și acțiunile acțiunile necesare în sectorul copilăriei timpurii la nivelul municipiului Brașov:
A). Concluzii privind serviciile de sanatate: Exista la nivel de municipiu un număr considerabil de cabinete de medicină de familie, cabinete de pediatrie private, clinici, care deservesc nevoilor specifice vârstei 0-6 ani. Există cabinete în ambulator și la nivel privat, care acoperă alte specialitati (chirurgie, oftalmologie pediatrica, ORL, neurologie și psihiatrie infantilă, cardiologie pediatrică. Pe de altă parte, există date incomplete legate de supravegherea sarcinii și care nu se corelează cu datele despre natalitate. Nu există date despre vârsta de la o la 1 an și informații corecte și complete în ceea ce privește statistica de boli cronice pentru această categorie de vârstă.
B). Concluzii privind serviciile de educație: Este nevoie de un număr mult mai mare de locuri în creșele și grădinițele din Brașov, de perfecționare a cadrelor didactice și pe segmentul anteprescolar.
* Nu exista nicio creșă in zona centrala a orașului Brașov și nu toate cartierele au cresa de stat. * Există puține servicii alternative pentru copii mici și antepreșcolari.
* Părinții consideră că este necesară prezența medicului în fiecare grădiniță.
* Copiii cu cerințe educative speciale integrați în grupe au nevoie de un însoțitor, iar la grupa respectivă să existe un profesor de sprijin.
* Este mare nevoie de consilieri educationali (psihologi) în grădinițe, având în vedere că un consilier educational are arondat un număr de 800 copii la grădinița și școala.
C). Concluzii privind serviciile sociale: există, însă în stadiu incipient, nu sunt suficient interconectate, nu există o bună colaborare între servicii. Este necesară mai mulă deschidere din partea tuturor sectoarelor: serviciile de asistență socială au deja o colaborare cu medicii de familie, dar se dorește și o colaborare mai directă cu specialiștii din educație, creșe, grădinițe.
D). Concluzii privind participarea, cooperarea, informarea si formarea de rețele formale de servicii: Ar fi necesară crearea unei Platforme online, care să cuprindă toate informațiile de care părinții ar putea beneficia cât mai facil. Pe această Platformă, toate direcțiile trebuie posteze informațiile utile beneficiarilor de servicii de educație timpurie.
* Toate serviciile pentru copiii cu cerințe educative speciale ar putea fi adunate sub tutela Direcției de Sănătate Publică.
* La ora actuală nu exista rețele bine consolidate de colaborare între instituții, care să ofere servicii integrate pentru copilăria timpurie. În multe cazuri, cooperarea dintre servicii este izolată, bazandu-se pe managementul unui singur caz care necesită implicarea altor servicii. În alte cazuri, mai multe organizații cooperează mai îndeaproape, formând o rețea informală, dezvoltând astfel o manieră mai coordonată de a lucra împreună, întărind integrarea serviciilor lor. Se dorește crearea unei rețele formale de colaborare, cu un grad mai înalt de coordonare, în baza unor protocoale clare.
Leave a Reply