Cea de-a doua ediție a concursului “Murals of Youth” va avea loc în perioada 30 august – 1 septembrie, în Cluj-Napoca, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. În cele trei zile, 10 elevi de liceu selectați din România, Franța și Albania vor desena, cu spray-uri și pensule speciale, pe 10 pânze gigantice, de 5 metri lungime și 2,5 înălțime.
Pe lângă concursul internațional, în timpul festivalului vor avea loc și activități pentru publicul larg – atât pentru cei care vor să (învețe să) picteze și ei, cât și pentru cei doar curioși. Punctul zero al Clujului va deveni loc de întâlnire pentru tineri artiști pasionați de artă urbană, dar și pentru toți cei care doresc să se bucure de show-uri live, un concert în aer liber susținut de Ada Morar, ateliere creative pentru toate vârstele și dezbateri pe tema în jurul căreia se centrează activitățile acestei ediții: “Go Green”.
Unul dintre punctele de atracție ale acestei ediții a M.Y. îl reprezintă două autobuze de călători, aparținând Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, ce vor fi transformate în adevărate opere de artă urbană. Acești giganți urbani vor deveni pânze pentru cei mai talentați artiști murali, oferindu-le ocazia de a-și exprima creativitatea pe un suport neconvențional și de a aduce arta mai aproape de comunitate. Autobuzele, care vor fi parcate în Piața Unirii pe toată durata concursului, vor fi desenate ”în direct”, permițând publicului să asiste la procesul de creație în timp real.
„Acest tip de performance live oferă o experiență captivantă atât pentru artiști, cât și pentru spectatori, care vor putea vedea cum o idee prinde viață, linie cu linie și culoare cu culoare. Pictarea acestor autobuze nu este doar un act artistic, ci și un mod de a aduce arta în spațiul public într-o formă accesibilă și dinamică, mai ales că autobuzele vor continua să circule prin oraș, ca adevărați mesageri, galerii mobile de artă”, spune prof. Sergiu Georgian Mazerschi, organizator.
Ediția din acest an a concursului “Murals of Youth” este una specială și aduce cu sine o mulțime de surprize pentru toți participanții direcți, dar și pentru cei care doresc să își bucure privirile. Programul celor trei zile, presărate cu activități de concurs, începe zilnic la ora 10:00 și se încheie după ora 20:00, astfel:
Ziua 1 – 30 August
Concurs de artă murală: 10:00 – 22:00
Live Painting – Două autobuze: 10:00 – 22:00
Desen public – “Go Green”: 10:00 – 22:00
Dizainăr’s Market: 12:00 – 20:00
Conferință deschidere: 15:00 – 16:00
Conferință “Arta murală azi”: 18:00 – 19:00
Atelier – Curs de caligrafie: 19:00 – 21:00
Concert Ada Morar: 21:00 – 22:00
Ziua 2 – 31 August
Concurs de artă murală: 10:00 – 22:00
Live Painting – Două autobuze: 10:00 – 22:00
Desen public – “Go Green”: 10:00 – 22:00
Dizainăr’s Market: 12:00 – 20:00
Conferința “Go Green”: 16:00 – 17:00
M.Y. Breakdance contest: 17:00 – 19:00
Atelier – Pictură pe ceramică: 19:00 – 21:00
Ziua 3 – 1 Septembrie
Concurs de artă murală: 10:00 – 17:00
Desen public – “Go Green”: 10:00 – 17:00
Dizainăr’s Market: 12:00 – 20:00
Atelier – Pictură pe tricou: 14:00 – 17:00
Jurizare: 17:00 – 18:00
Conferință și premiere: 18:00 – 20:00
Elevi din România, Franța și Albania, la concursul internațional de artă stradală
Unul dintre aspectele cele mai interesante ale acestei ediții este participarea elevilor de liceu atât din România, cât și din străinătate – Franța și Albania.
„Participarea internațională adaugă un plus de valoare acestui concurs, transformându-l într-un eveniment cu adevărat global. Acești tineri aduc cu ei influențe culturale diverse, care vor fi reflectate în lucrările lor, contribuind la crearea unei atmosfere cosmopolite și inovatoare în Piața Unirii. Faptul că acești elevi au călătorit sute de kilometri pentru a fi aici arată că arta urbană depășește granițele geografice și culturale”, spune prof. Sergiu Georgian Mazerschi, organizator.
Despre organizator
Niciun concurs nu ar fi posibil fără viziunea și determinarea unei echipe dedicate. În cazul “Murals of Youth”, cel care a reușit să aducă la viață acest frumos proiect este Sergiu Georgian Mazerschi. Cu o pasiune profundă pentru artă și o dorință de a crea oportunități pentru tinerii artiști, el a pus bazele acestui concurs și a reușit să-l transforme într-un eveniment de referință pentru scena artistică din România. De-a lungul anilor, el a colaborat cu numeroși artiști și instituții pentru a promova arta urbană și pentru a crea un mediu în care tinerii să se poată dezvolta și să-și urmeze pasiunile.
„Murals of Youth nu este doar un concurs de artă, ci o platformă prin care tinerii își pot exprima creativitatea într-un mod autentic și vizibil. Pentru mine, Murals of Youth este împlinirea unui vis – un vis în care arta poate schimba vieți și poate uni comunități. Fiecare ediție este o ocazie de a vedea cum creativitatea tinerilor prinde viață și cum munca lor aduce bucurie și inspirație celor din jur. Sper ca acest festival să continue să crească și să devină un simbol al talentului și pasiunii tinerei generații”, spune Sergiu Mazerschi.
Despre Comunitatea 156
Un proiect inițiat de profesor dr. Sergiu Georgian Mazerschi, demarat ca și activitate extrașcolară în anul 2021, Comunitatea 156 este formată din elevi / foști elevi și profesori ai Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca. Scopul comunității este schimbarea felului în care este privit sistemul de învățământ din România, prin organizarea de activități extrașcolare care nu se regăsesc în curriculă, pentru a pregăti elevii să devină profesioniști, oameni care să aducă un plus de valoare societății. De asemenea, membrii Comunității 156 își propun să ajute la organizarea unor astfel de comunități în cât mai multe școli din România.
Leave a Reply