Linia 16 își prelungește traseul pentru a prelua și brașovenii din zona str. Mică – str. Carierei

Începând cu data de 5 decembrie, brașovenii care locuiesc în zona străzilor Mică și Carierei vor avea din nou acces la rutele principale de transport în comun, odată cu prelungirea traseului liniei 16. Traseul 16 va avea, temporar, capătul de linie pe str. Mică, în loc de terminalul RATBV Municipal. În acest fel brașovenii care locuiesc în zona str. Mică – str. Carierei vor avea acces, pe lângă linia 16, și la celelalte linii de transport care pleacă din terminalul RATBV Municipal. Vă reamintim că accesul locuitorilor din această zonă spre terminalul de la Municipal a fost blocat ca urmare a lucrărilor la Sala polivalentă

Am solicitat RATBV să vină de urgență cu o soluție pentru brașovenii care locuiesc în această zonă și care de atâtea luni nu mai au acces la autobuzele de la Municipal. Am primit mai multe solicitări și în urma avizului de la Comisia de circulație, de mâine traseul liniei 16 se va prelungi. Autobuzele 16 care vin dinspre Livada Poștei nu vor mai avea capătul de linie la terminalul de la Municipal, ci vor continua pe str. Cărămidăriei, cu capăt de linie pe str. Mică. În acest fel, cetățenii din zonă vor avea acces la linia 16, dar și la celelalte linii, pentru că la întoarcere, spre Livada Poștei, autobuzele vor opri și în terminalul de la Municipal”, a explicat primarul George Scripcaru.

Începând de mâine linia 16, va avea un nou cap de linie denumit Strada Mică’’, situat în proximitatea parcării de lângă compania Comprest.

Astfel, autobuzele liniei 16, după efectuarea opririi în stația Cărămidăriei, vor vira la stânga în sensul giratoriu de pe Șos. Cristianului, pe Str. Cărămidăriei, deplansându-se până la intersecția străzilor Cărămidăriei și Mică, unde vor vira la stânga către stația temporară „Cap Linie Strada Mică”.

Conform reprezentanților RATBv, orarele de circulație vor fi modificate pentru adaptarea lor conform noului traseu. Astfel, se vor efectua 63 de curse Luni-Vineri din „Cap de linie Strada Mică“, cu o frecvență de 15 – 20 minute, și 35 de curse Sâmbătă – Duminică, având o frecvență de 30 de minute.

Foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.