CenaKLUb Tiuk (nr. 135) vă invită la lansarea volumului „Baricadele IV” de Andrei Crăciun (Editura Gri).
Invitaţi: Andrei Crăciun, Adriana Zamfirescu, Viorel Ilişoi, Mihail Vakulovski.
Miercuri, 11 decembrie 2019, 18:00, Bistro St. John, Strada Sfântul Ioan nr. 22, Braşov.
Volumul de publicistică Baricadele IV strânge articole semnate de Andrei Crăciun risipite în ultimii zece ani în presa din România.
Cu această ocazie, Viorel Ilișoi va comercializa și volume din antologia „Cele mai frumoase reportaje”, publicată la aceeași editură.
„Când a apărut Vanghelie la televizor, transpirând în prime-time fiindcă nu știa să conjuge verbul „a fi”, am râs de el – o, ce-am mai râs de el. Apoi a mai apărut unul, și apoi încă unul, și apoi încă unul, până și la Educație și-au plantat cadrele care au învățat literele pe sărite (altfel, toți plini de doctorate, cum erau altădată prostituatele de la Crucea de Piatră de sifilis – e plin de doctorită la nivel înalt).
Stăm și râdem la ei acum. Râdem, dar râdem degeaba, pentru că viața noastră publică e dictată în continuare de aceste caricaturi.” Baricadele IV
Leave a Reply