Bremen este un alt exemplu din lista tot mai lungă a orașelor care investesc în tramvaie pentru a-și îndeplini obiectivele de protejare a mediului înconjurător și de reducere a emisiilor poluante. Contextul actual este favorabil pentru Brașov iar locul orașului nostru este pe aceeași listă.
Bremen a încheiat această vară în mod festiv, deschizând un nou capitol al transportului public ecologic. Duminică, 30 august, a fost prezentat publicului primul tramvai Siemens Avenio dintr-un total de 77 de vehicule pe care orașul urmează să le primească.
Noul tramvai, al cărui design a fost conceput special pentru Bremen, a fost denumit „Nordlicht”.

Foto: Jens Hagens
Prezentarea festivă a noului tramvai a avut loc în centrul orașului, evenimentul fiind transmis live online.

Foto: Jens Hagens
Pe lângă noua vedetă a transportului sustenabil din Bremen, publicul a putut admira o paradă istorică a tuturor generațiilor de tramvaie care au circulat în orașul german, alături de un program artistic oferit de trupe locale.

Foto: Jens Hagens
Contractul pentru noua generație de tramvaie a fost semnat în vara anului 2017 iar primul tramvai a fost livrat în luna martie a acestui an.

Bremen este al patrulea oraș care achiziționează tramvaie Avenio, după Munchen, Haga și Doha. Cele 77 de tramvaie vor înlocui complet tramvaiele de tip GT8N achiziționate între 1993 și 1996.

Noile tramvaie sunt unidirecționale, 100% low-floor și au o lungime de 37m. Tramvaiele sunt echipate cu un sistem de frânare regenerativă și pot atinge o viteză maximă de 70km/h.

Fiecare tramvai poate transporta 259 de călători. Interiorul dispune de scaune tapițate, iluminare led, climatizare și o rampă acționată electric pentru persoane cu mobilitate redusă.

Foto: BSAG
Tramvaiele sunt echipate cu sistemul “Siemens Tram Assistant”, o suită de senzori care monitorizează spațiul din fața tramvaiului și reacționează gradual (de la avertismente sonore la frânare automată) la detectarea unui pericol.

Foto: BSAG
Rețeaua de tramvaie din Bremen are o lungime de 79 km iar primul tramvai electric a circulat în 1892.

După o perioadă de stagnare, orașul a demarat un program de extindere a rețelei în 1998, program care continuă și în prezent.

Fost membru al Ligii Hanseatice, Bremen este un oraș cu o istorie bogată și diversă. Centrul său istoric este presărat cu monumente importante. Primăria, a cărei colonadă poate fi observată în prim-plan în această imagine, face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Preluare text și foto: Tramvaie Brașov
Leave a Reply