O nouă investiție făcută în sistemul medical brașovean de către Consiliul Județean Brașov prin semnarea contractului de finanțare pentru dotarea cu echipamente și aparatură medicală a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Contractul a fost semnat de președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, și directorul general ADR Centru, Simion Crețu, în prezența managerului SCJU Brașov, dr. Călin Cobelschi.
Durata de implementare este de 32 luni, data de finalizare fiind 28.02.2021, aceasta cuprinzând, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Prin aceste proiect vor fi dotate cu echipamente, aparatură medicală și mobilier de specialitate 12 cabinete. Vor fi achiziționate 163 echipamente, aparatură medicală ((de ex. ECOGRAF STAȚIONAR DOPPLER – cardiologie, EMG-ELECTROMIOGRAF – neurologie, CITOMETRU DE FLUX – laborator, ECOBIOMETRU – oftalmologie, ECOGRAF STATIONAR – ginecologie, COMPUTER TOMOGRAF etc)) și mobilier de specialitate.
Tot prin acest proiect se urmărește reducerea numărului de paturi în trei secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov (medicină internă, cardiologie și ortopedie și traumatologie) între 4% – 25%.
90 de cadre medicale, dintre care 49 de medici primari, 22 de medici specialiști, 17 asistenți medicali principali și doi asistenți medicali au acces la dotările făcute prin proiect.
Valoarea totală a investiției este de 10.699.095,67 lei, din care 213.981,92 lei este valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului.
Leave a Reply