Între 16 și 21 octombrie are loc următoarea etapă a proiectului IN:Fusion, un hackathon experimental inițiat de Asociația Qolony. Evenimentul aduce împreună oameni de știință și teoreticieni cu artiști și designeri pentru a dezvolta împreună idei artistice inovative. În prima parte a săptămânii vor avea vizite în centrele partenere, urmând ca în a doua parte a săptămânii să aibă loc prezentările și jurizarea proiectelor din competiție.
IN:Fusion va da celor 10 artiști participanți în program posibilitatea de a-și testa și de a-și dezvolta ideile de proiecte împreună cu cercetătorii din institutele partenere (Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Pentru Fizica Materialelor (INFIM), Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Pentru Textile și Pielărie (INCDTP), Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR), Institutul de Științe Spațiale (ISS), Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare – HORTINVEST (USAMV).
Cu această ocazie, artiștii selectați vor fi ghidați în vizite prin laboratoarele din Măgurele și vor asista la prezentări, urmând ca în zilele de joi, 19 octombrie, și vineri, 20 octombrie, să își susțină propunerile de proiect în fața publicului și juriului de specialitate. Acest demers colaborativ va conduce la formarea unor echipe de lucru care ulterior vor putea dezvolta aceste inițiative împreună. Toate proiectele propuse pentru hackathon vor fi prezentate în cadrul unei expoziții la Conacul Oteteleșanu, iar cele mai bune patru vor fi premiate.
Juriul este format din cercetătorii de la institutele partenere implicați în proiect: Dr. Marius Echim și Dr. Maximilian Teodororescu (ISS), Dr. Bogdana Mitu (INFLPR), Dr. Ana Butcaru (USAMV), Dr. Victor Diculescu (INFIM) și Dr. Elena Badea (INCDTP) și echipa creativă Qolony.
Cei 10 artiști care intră în competiția de săptămâna următoare sunt: Denis Flueraru, Alexandra Costea, Zoița Delia Călinescu, Anca Știrbacu, Teodor Buruiană, Carmen Ioniță, Adrian Florentin David, Sabin – Andrei Țelea, Mihai Valentin Popescu și Olimpiu Bandalac.
Cu acest demers, Asociația Qolony își propune să creeze noi oportunități de învățare și de dezvoltare, atât profesională, cât și personală, prin colaborarea transdisciplinară între artă și cercetare științifică. Sub o temă comună – Biophilia – Technophilia, se vor explora idei de reconciliere a tehnologiei care crește exponențial cu nevoia noastră de conectare cu mediul natural. Acest hackathon aduce la un loc și dezvoltă o infrastructură colaborativă între artiști și oamenii de știință care să conducă la proiecte inovative si imaginative de art & science. Prin participarea la program, artiștii vor putea avea acces la informațiile științifice și facilitățile din institute iar cercetătorilor li se va oferi prilejul de a interacționa cu un alt tip de creativitate.
Expoziția va putea fi vizită sâmbătă, 21 octombrie la ora 18:00 la Palatul Oteteleșanu, aflat în patrimoniul Institutului Național de Cercetare-dezvoltare pentru Fizica Materialelor, pe Strada Călugăreni nr. 5, Măgurele.
Mai multe detalii despre IN:Fusion se găsesc pe site: https://qolony.eu/infusion-2/.
Organizator: Asociația Qolony – Colonia pentru artă și știință.
Leave a Reply