Cu privire la evenimentele de pe strada Aluminiului din municipiul Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, la data de 6 mai 2020, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, în vârstă de 32 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „omor calificat”, săvârșit prin cruzimi, în forma violenței în familie.
La aceeași dată, inculpatul a fost reținut preventiv, începând cu ora 17:15.
La data de 7 mai 2020, inculpatul, aflat în stare de reţinere, va fi prezentat, cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov.
Din actele întocmite în cauză a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 06.05.2020, în domiciliul comun al inculpatului şi al mamei sale, din mun. Brașov, cartierul Tractorul, acesta a aplicat mamei sale multiple lovituri de cuţit în zona feţei, a toracelui şi a abdomenului, cauzându-i decesul.
Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.
Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Braşov – Serviciul de Investigații Criminale.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Leave a Reply