După ce municipalitatea a făcut toate demersurile necesare pentru trecerea în proprietatea municipiului Brașov a Cetățuii, în cursul zilei de ieri, 18 mai, Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind transmiterea Cetățuii din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Finanțelor în domeniul public al municipiului Brașov, județul Brașov, astfel că, într-o ședință viitoare, Guvernul ar putea aproba această hotărâre.
Vă reamintim că acest monument istoric s-a întors în proprietate publică, în urma unui proces foarte lung, pe o perioadă de 7 ani, deschis de Primăria Brașov, pentru trecerea Cetății Brașovului de pe Dealul Straja din proprietatea Aro Palace SA în proprietatea publică a statului român.
„Publicarea proiectului de H.G. privind trecerea în proprietatea municipiului reprezintă un pas important pentru comunitatea brașoveană, acela de a își recupera unul dintre simbolurile care dau identitate Brașovului. Sperăm ca Guvernul să aprobe cât mai repede hotărârea de transmitere a acestui monument, astfel încât să ne apucăm de lucrările de punere în siguranță și apoi de cele de consolidare. Avem prevăzute fondurile necesare pentru prima etapă, astfel încât zidurile cetății să nu se mai degradeze, iar în paralel vom face expertizele necesare pentru consolidare. Interesul nostru, al tuturor, este să revină în circuitul public cât mai repede, în primă fază măcar la stadiul de plimbare și de vizionare, iar apoi, și în urma unei consultări a brașovenilor, să fie reintrodusă în totalitate în circuitul turistic”, a declarat primarul Allen Coliban.
Conform proiectului de H.G. publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, se aprobă trecerea ansamblului istoric arhitectonic Cetățuia Brașovului din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Finanțelor în domeniul public al municipiului Brașov în vederea reintroducerii în circuitul istoric și turistic. Predarea monumentului istoric se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.
Conform notei de fundamentare care stă la baza Hotărârii de Guvern, unul dintre motivele pentru care se impune această trecere este angajamentul municipalității de a realiza lucrările și procedurilor de reabilitare și reintroducere în circuitul istoric și turistic a ansamblului istoric arhitectonic Cetățuia Brașovului, fiind singura autoritate care și-a manifestat această intenție.
Scurt istoric al procesului pentru recuperarea Cetățuii
Primăria Brașov a demarat în 2015 un proces prin care solicita instanței de judecată să constate că acest monument istoric trebuie să fie în domeniul public, fiind bun de interes public, și să îl treacă, din proprietatea Aro Palace SA, în proprietate publică – fie a municipiului, fie a statului. Procesul s-a întins pe o perioadă de 7 ani și trei instanțe de judecată: Tribunal, Curtea de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest proces, municipiul Brașov s-a judecat atât cu proprietarul – Aro Palace SA și acționarii acestei societăți comerciale, SIF Transilvania și SIF Muntenia – cât și cu mai multe ministere care au avut un rol în trecerea acestui monument istoric în patrimoniul unei societăți comerciale, privatizate în anii ’90: Ministerul Economiei, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Interne. Pe perioada procesului, municipiul Brașov a solicitat ca și statul să se alăture demersului său, având în vedere că acest monument a fost proprietatea statului român înainte de a trece în patrimoniul unei societăți comerciale și de a deveni restaurant. În urma recursurilor depuse la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă s-a pronunțat pe 8 noiembrie 2022, confirmând înscrierea în proprietatea publică a Cetățuii.
În dosarul nr. 1886/62/2015, municipiul Brașov a fost inițiator, s-a ocupat de cercetarea documentelor arhivistice și de toate demersurile juridice. Mai mult, a invitat statul român să se alăture efortului procesual, pentru a readuce comunității brașovene un simbol istoric local.
Pe tot parcursul procesului, statul român și-a manifestat intenția ca, la final, municipiul Brașov să primească, în domeniul său public, propria cetate. În acest sens au fost toate pozițiile exprimate în dosar, dar și în demersurile prealabile, demarate în noiembrie 2018, când s-au făcut primele proceduri de adoptare a unei Hotărâri de Guvern, în scopul transferului monumentului simbol al orașului, din domeniul public al statului român, în cel al municipiului Brașov.
****
Scurt istoric al Cetățuii de pe Dealul Straja
La începutul secolului XV, pe dealul Schlossberg (Straja), cel pe care azi se află cetatea, departe de zidurile cetății, se găsea un turn de veghe care a fost completat în anul 1524, când a fost clădit din piatră și cărămidă turnul în formă de potcoavă, care-i constituie și azi nucleul.
Poziția sa permitea supravegherea până departe a întregii zone de răsărit, dar și a incintei cetății. Avea scopul de supraveghere a drumului comercial care venea de la Bran și intra în cetate pe Poarta Vămii.
Datorită rigurozității administratorilor de atunci ai orașului, un document al vremii ne spune că, pentru ridicarea turnului, au fost alocați 650 de florini. În timp, extinderea construcției i-a făcut pe localnici să-i spună Cetățuia.
În anul 1529, în timpul luptelor dintre regele Ferdinand și János I pentru tronul Ungariei, cetatea este ocupată și distrusă de armata lui Petru Rareș (n. 1483 – d. 1546, domn al Moldovei).
Nucleul fortificației de azi a fost ridicat din piatră prin anul 1550, de trupele habsburgice.
În 1551, regele Ungariei, Ferdinand I de Habsburg, și-a extins influența și asupra Transilvaniei, fapt materializat prin instaurarea unui regim militar în teritoriul controlat de trupele imperiale conduse de generalul Giovanni Battista Castaldo.
Contele de Arco, subaltern al lui Castaldo, a ordonat extinderea fortăreței brașovene între 1552-1554.
În 1611 este amenajat un șanț cu apă și un val de pământ pentru apărarea ansamblului. Cu toate acestea, în 1618, un incendiu provoacă mari stricăciuni, iar construcția este refăcută aproape în întregime în 1625. Doi ani mai târziu, în 1627, începe săparea unei fântâni, iar lucrătorii au străpuns straturile de pământ și calcar până la adâncimea de 81 de metri. Dar acum Cetățuia avea apă.
În 1630, zidurile de apărare sunt completate cu patru bastioane și aceasta este configurația care s-a păstrat până azi.
Fortificația patrulateră cu bastioane italienești în colțuri, deasupra cărora au fost construite turnuri de apărare, a avut o singură intrare accesabilă printr-un pod mobil.
Prin secolul al XVII-lea cetățuia și-a pierdut din importanță și a fost folosită ca depozit, apoi a servit drept cazarma plăieșilor (grăniceri) – în acea vreme dealul s-a numit Dealul Plăieșilor.
În 1688, aici s-au refugiat din fața habsburgilor o parte dintre brașoveni.
În 1690, armatele imperiale s-au stabilit în cetate, și mulți ani la rând au asuprit orașul. Au fost defrișate viile din jurul cetății, pentru a asigura observarea nemijlocită a pantelor dealului.
Cetatea s-a dovedit a fi un adăpost sigur mai ales pe timpul răscoalelor din perioada principelui Rakoczi (1676-1735).
În 1773, Iosif al II-lea (unul dintre fiii Mariei Tereza de Austria, pe care ea l-a asociat la putere în anul 1765) a ordonat refacerea cetății, iar după nouă ani a oferit-o orașului spre cumpărare. Orașul nu a cumpărat-o și o perioadă a funcționat ca închisoare pentru prizonierii turci și francezi, iar în timpul epidemiei de ciumă aici era o secție pentru cei cu simptomele bolii.
Cheltuielile mari de întreținere au determinat orașul să dăruiască cetatea Mariei Tereza (împărăteasă a Austriei între anii 1740 și 1780).
În 1817 cetatea a fost vizitată de împărăteasa Carolina Augusta (n. 08.02.1792 – d. 09.02.1873, soția lui Francisc I al Austriei), în 1848 a fost ocupată de oștile lui Josef Bem (n. 14.03.1795 – d. 10.12.1850, general polonez, comandantul armatei revoluționare maghiare în timpul Revoluției de la 1848), iar în 1894 de oștile țarului rus
În timpul revoluției din 1848 a adăpostit revoluționari maghiari care s-au predat în vara lui 1849, după un asalt al trupelor rusești.
În secolul al XIX-lea cetatea și-a pierdut rolul militar – ultimele tunuri din dotare au fost transportate la Alba Iulia, în 1824.
Cu ocazia unor reparații mai ample în anul 1854 a fost amenajată cisterna în sistem venețian din curtea cetății – azi, turiștii cred că dacă aruncă o monedă în fântână și se gândesc la o dorință, aceasta se va îndeplini.
Din punctul de vedere al evidențelor de carte funciară, anterior zilei de 1 decembrie 1918, imobilele ce constituie Cetățuia Straja sau Cetățuia Brașov sunt identificate având ca prim proprietar Trezoreria Regală Ungară, fiind în folosința și gestionarea Guvernului Militar Comun Regal și Imperial.
Din anul 1927, în baza Decretului – Regal nr. 972, aceste imobile devine proprietar statul român.
În baza Legii din 16 mai 1932, Ministerul Armatei a fost autorizat a ceda municipiului Brașov Cetățuia Straja și de a primi în schimbul acesteia Cazarma „Regele Ferdinand I” din Brașov, proprietatea municipiului Brașov (actuala unitate militara de pe str. M. Viteazu).
În urma procedurilor administrative, existente la momentul respectiv, la data de 05 aprilie 1938 s-a încheiat Contractul de schimb între municipiul Brașov și statul român prin Ministerul Apărării Naționale prin care „Statul Român dă Municipiului Brașov Cetățuia Straja, iar în schimb, Municipiul Brașov dă Statului Român prin Ministerul Apărării Naționale, cazarma „Regele Ferdinand I.
În baza Decretului – Lege nr. 87 publicat în Monitorul Oficial nr. 19/1938, Cetățuia trece în proprietatea Statului Roman, apoi a Ministerului Apărării Naționale, în folosința Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca, în anul 1974, printr-un Ordin al Ministrului de Interne, să se înscrie un drept de administrare operativă în favoarea O.N.T. Carpați Brașov.
Începând cu 1975, după primirea imobilelor în administrare, conducerea de partid și de stat din perioada respectiva a „infiltrat” în inima Cetății un restaurant.
În contextul liberalizării regimului juridic al proprietății, în România, este adoptată Legea 15/1990, iar în baza ei este emisă Hotărârea Guvernului 1041/1990 privind înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism.
În baza acestor acte normative, O.N.T. Carpați Brașov se transformă în S.C. Postăvarul S.A. Brașov.
Prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 154/26.04.1991 emis de Secretarul de stat, șef al Departamentului Turismului, imobilele prevăzute în lista anexă, între care la poziția nr. 10 este menționat și imobilul în speță sub denumirea „Complex Cetate“ din Str. Cetății nr. 5, sunt trecute în proprietatea societății comerciale “Postăvarul” S.A., societate care ulterior s-a privatizat, devenind S.C. Aro Palace S.A.
Leave a Reply