Cea de-a treia ediție a Programului Generația Tech Brașov a ajuns la final. Peste 1.000 de tineri și adulți s-au specializat în mod gratuit în domenii precum: Java, JavaScript, Web development (începători și avansați), Web design, Digital Marketing și Project Management.
Primele trei ediții ale Programului Generația Tech Brașov au înregistrat un interes semnificativ în rândul comunității, însumând peste 6.000 de aplicanți, 2.400 de tineri și adulți care și-au dezvoltat abilități digitale în mod gratuit, 238.000 de provocări practice rezolvate de către exploratori, 1.564 de întâlniri online cu mentorii și peste 100 de povești documentate ale absolvenților cărora programul le-a schimbat viața.
„Astăzi sărbătorim al treilea an de Generația Tech. Vorbim deja de peste 6.000 de oameni din comunitatea noastră care s-au înscris în acest program. În cele trei ediții implementate până în prezent am reușit să susținem peste 2.400 de persoane prin participare cu sprijin public-privat. Nu am fi reușit fără sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, al companiilor care s-au implicat și au oferit burse în cadrul programului. Pentru 2024, planul nostru este să oferim suport altor 1.000 de persoane, care sperăm să ia startul la VibesFest, evenimentul comunității, care va avea loc pe 14 august. Generația Tech este un program prin care oamenii își schimbă viața. Deja avem peste 100 de povești de transformare documentate, de oameni care au învățat, care s-au angajat, care au făcut reconversie profesională în Generația Tech, acest program care schimbă modul în care oamenii învață, un program al Digital Nation, implementat în parteneriat cu Agenția Metropolitană, Primăria Municipiului Brașov și mediul de afaceri local”, a declarat Medeea Katerina Petrovan, manager proiect Generatia Tech.
Programul Generația Tech este un program național și oferă o experiență alcătuită din trei componente esențiale: formarea în domeniul de specializare ales, dezvoltarea abilităților de angajabilitate și implicarea în microproiecte. Prima componentă se concentrează pe formarea participanților în domeniul lor de interes, în timp ce a doua oferă sfaturi și instrumente practice pentru construirea unui CV eficient, a unui profil de LinkedIn, pentru pregătirea participării la interviurile de angajare și dezvoltare personală. Componenta de microproiecte oferă oportunități unice pentru exploratori de a lucra în echipe multidisciplinare și de a realiza proiecte reale propuse de parteneri, cetățeni sau chiar de alți exploratori. Această abordare integrată asigură o experiență relevantă pentru dezvoltarea profesională și personală a participanților în cadrul programului Generația Tech.
„Deja este un program de tradiție, avem absolvenți, avem povești de succes și, totodată, avem o comunitate foarte activă și plină de energie. Este un element distinctiv al Brașovului într-o cursă internațională de atragere de investitori. Este, totodată, un element de mândrie faptul că avem tineri, avem tineri care învață, avem tineri care vin la Generația Tech pentru reconversie profesională și avem mediul de afaceri, împreună cu administrația locală, ce oferă această șansă și dezvoltă această comunitate. Există proiecte din acești ani care reprezintă plusvaloare adăugată comunității și care reprezintă și probleme rezolvate prin programul Generația Tech, probleme ale administrației locale, cum ar fi: am dezvoltat împreună platforma investbrasov.org – acel punct unic în care orice investitor poate să afle despre comunitatea noastră și oportunitățile pe care Brașovul le oferă – și, totodată, avem o platformă nouă ce va fi lansată în primăvara aceasta, pentru toți amatorii de baschet, cu o hartă a tuturor terenurilor și dotările aferente, astfel încât, dacă ești amator de sport și vrei să bați mingea, să poți să găsești coechipieri, să poți să găsești un loc unde să practici acest sport și să dezvoltăm totodată campionate de cartier adresate tinerilor. Sunt doar două exemple dintr-un portofoliu mai larg de proiecte, pe care vă invit să le descoperiți pe site-ul platformei Generația Tech”, a spus Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.
În cadrul ediției desfășurate la Brașov, exploratorii au dezvoltat două proiecte concrete:
- Where IsVor, microproiect dezvoltat de către absolvenți ai programului din Brașov și Piatra Neamț, o platformă de identificare a izvoarelor de pe raza județului Neamț, care va fi extinsă și la nivelul Brașovului;
- Baschet în Brașov, o platformă de identificare a terenurilor de baschet de pe raza municipiului Brașov, cu scopul de a promova sportul și sănătatea. Platforma “Baschet în Brașov” facilitează un mod gratuit și ușor prin care comunitatea sportivă din oraș poate găsi și alege terenul în funcție de facilități și distanță. De asemenea, cu ajutorul hărții create de exploratori, cetățenii pot găsi direcții către terenul ales.
Unul dintre absolvenții Generația Tech 2023 care au urmărit reconversia profesională este Monica Laura Burns: „Generația Tech pentru mine a însemnat exact acest lucru: m-a împins de la spate și, datorită mentorilor, a colegilor, a echipei cu care am colaborat, am reușit să dezleg puțin jungla asta, a JavaScript-ului, pentru că acolo am absolvit și acum am participat la proiectul Where IsVor ca și dezvoltator și pot să spun că este o reușită, o depășire a limitelor. Este un sentiment foarte frumos și nu ar fi fost posibil fără această comunitate minunată de oameni din spate, colegi și mentori, care efectiv ne-au susținut și ne-au arătat drumul și ne-au dat motivația pentru a o face. Și le mulțumesc tuturor celor care mi-au dat oportunitatea de a participa la acest modul și la acest proiect“.
Vlad Marian Bularca, mentor Generația Tech în această ediție, a participat la Generația Tech încă din 2022, ca și explorer: „Am terminat Facultatea de Științe Economice, masteratul în agrobusiness, ca și șef de promoție la UBB Cluj-Napoca. Aveam o pasiune pentru IT, dar niciodată nu am învățat efectiv pe partea aceasta. Doar Generația Tech mi-a arătat că sunt capabil și voi urma acest drum în viitor. În această ediție am fost unul dintre mentorii din cadrul proiectului Where IsVor, am fost pe partea de web development și am avut o echipă fantastică“.
Dezvoltat de Digital Nation, programul Generația Tech Brașov este un parteneriat dintre mediul public și mediul privat, susținut de către Agenția Metropolitană Brașov, Primăria Municipiului Brașov și companii precum: Pentalog – a Globant division, Bepco, Bearing Point, Eviden România, Kronsoft Development, Siemens Industry Software, RAP Group. Acest parteneriat strategic, aflat în continuă creștere, permite furnizarea experienței programului în mod gratuit pentru participanți.
Daniel Radu, manager Pentalog – a Globant Division, explică interesul partenerilor privați în susținerea acestui proiect: „Susținem programul Generația Tech pentru al treilea an consecutiv, sub diferite forme, de la burse la piese de mobilier, dar, cel mai important, cu timpul nostru. Noi punem și noi suflet în programul ăsta. De ce facem asta ? Cu siguranță, de-a lungul carierei noastre am fost și vom fi în etapa în care vrem și noi să ne dezvoltăm noi competențe și facem cel mai bine lucrul ăsta în comunitate, prin puterea comunității. Partajăm unii cu ceilalți și aici oferim energia noastră, dar și luăm din energie. Practic, ce o să se întâmple? O să creștem împreună și, într-un viitor, în comunitatea din Brașov vom avea specialiștii de mâine, cu care vom lucra, vom învăța unii de la ceilalți și vom crea produse care vor transforma lumea în care suntem într-o lume mai bună. Noi nu avem un scop direct să susținem o comunitate doar ca să luăm resurse umane, să-i angajăm și apoi să colaborăm cu ei, dar se întâmplă cumva natural treaba asta: peste un an, doi, cinci ani, mulți oameni care au intrat în Generația Tech, sau unii dintre ei, vor deveni colegii noștri“, a explicat reprezentantul companiei.
Înscrierile pentru ediția programului Generația Tech Brașov 2024 sunt planificate pentru începutul lunii mai. Estimăm că alți 1.000 de exploratori vor avea oportunitatea de a-și dezvolta abilități specializate în Web Development, Web Design, Java, JavaScript, Digital Marketing, Project Management. Aceștia vor participa la peste 220 de întâlniri fizice și online, și vor colabora la dezvoltarea altor două proiecte cu aplicabilitate imediată pentru comunitate.
Foto: Primăria Brașov
Leave a Reply