Fundația HERA împreună cu Dăruiește Viața au predat astăzi, 22.04.2020, către Consiliul Județean proiectul complet de arhitectură pentru spitalul modular de ATI de la Brașov.
Spitalul va avea 28 de paturi complet echipate pentru tratarea pacienților cu COVID-19 aflați în stare gravă și va fi construit în curtea Spitalului Județean Brașov. Planul inițial era de a prelua proiectul spitalului care se va construi la București la inițiativa Asociației Dăruiește Viața și a-l implementa și la Brașov, cu mici modificări. În urma consultărilor, s-a ajuns la concluzia că proiectul de la Elias nu răspundea nevoilor Bașovului, motiv pentru care a fost nevoie ca specialiștii să regândească totul de la zero. Valoarea proiectării este de 60 000 de euro, fiind pusă la dispoziția autorităților gratuit.
„La începutul lunii aprilie, Fundația HERA și-a arătat disponibilitatea construirii unui spital modular, înțelegând că Brașovul nu are capacitatea necesară, raportat la gravitatea pandemiei. Am luat legătura cu Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, conștienți fiind că intenția nu ar fi realizabilă fără o bună colaborare cu autoritățile locale. Am prezentat planurile spitalului de la Elias, cu tot ceea ce Dăruiește Viața făcuse până atunci, o propunere de amplasament și o estimare de buget de două milioane de euro, pentru care ne gândeam să facem o strângere de fonduri. Președintele CJ a spus că pune la dispoziție fondurile și și-a asumat în același timp și partea de execuție și dotare. Rămânea ca Fundația HERA împreună cu Dăruiește Viața să regândească și să proiecteze de la zero spitalul adaptat cerințelor Brașovului. A durat o săptămână să găsim cea mai bună variantă. Și încă o săptămână, pentru ca o echipă complexă de specialiști să pună cap la cap informații și să vină cu un proiect de spital modular, secție ATI cu 28 de paturi. Săptămâna aceasta a avut multe ore muncite, puține ore de somn și o sărbătoare, Paștele. Nimic n-ar fi fost posibil fără oameni. Oameni cunoscuți, necunoscuți fără fețe, în fața calculatoarelor, care au dat sens unei sărbători. Pentru fiecare în parte și împreună, nu am cuvinte să mulțumesc. Îi numesc pe fiecare și sper ca într-o zi fiecărui nume să-i găsesc chipul. Ei sunt oamenii care au lucrat pro-bono și s-au implicat cu tot timpul și sufletul lor în acest proiect: Raluca Șoaită, Arin Andronic, Ioana Nisiparu, Ionel Oprea, Victor Baboi, Vasile Tudor, Silviu Zamfir, Cristina Clem, Cosmin Brebeanu și Cătălin Davin.” a declarat Camelia Clem, președintele Fundației HERA.
Urmează ca autoritățile locale să obțină toate autorizațiile necesare și să demareze construcția și dotarea spitalului.
Sursa foto: Fundația Hera
Leave a Reply