„Arhitecții Naturii” surprinde povestea reintroducerii castorilor și a zimbrilor în Munții Făgăraș, prin efoturile Fundației Conservation Carpathia, și prezintă îndeaproape cele două specii și rolul acestora. Documentarul se lansează în premieră duminică, 9 iunie, ora 17:30, la cinematograful Astra din Brașov, în cadrul Lynx Festival.
Brașov, 3 iunie: „Arhitecții Naturii” este un documentar ce cuprinde patru episoade de scurt metraj care aduc în premieră imaginea revenirii zimbrilor și a castorilor în sudul Munților Făgăraș, într-un areal de unde au dispărut în urmă cu două sute de ani. Documentarul este realizat de Dan Dinu, regizor cunoscut pentru proiectul „România Sălbatică”, și echipa NTD Film, împreună cu echipa Fundației Conservation Carpathia, în cadrul proiectului „Crearea unei zone de natură sălbatică în sudul munților Carpați, România”, LIFE18 NAT/RO/00108, finanțat de Comisia Europeană prin programujl LIFE.
Echipa de producție prezintă parcursul revenirii zimbrilor și a castorilor în Munții Făgăraș, situațiile limită, momentele de bucurie, dar și emoțiile echipei implicate în tot procesul. Totodată, documentarul reușește să surprindă viața acestor animale fascinante în mediul lor natural, modul în care evoluează, dar și felul în care peisajul și natura încep să se modeleze odată cu revenirea lor.
„Rar am avut ocazia să lucrez îndeaproape cu două specii mai interesante. Zimbrul este un animal în preajma căruia parcă te liniștești. Am petrecut multe momente alături de ei în timp ce mâncau sau rumegau, și de fiecare dată am simțit puterea acestor animale și importanța lor pentru natură. Cel mai fain a fost când i-am putut surprinde într-o ninsoare abundentă în timp ce traversau un râu. Cadrele acelea au o forță primordială, și m-am simțit onorat că am putut să fiu martor al unui asemenea moment. Castorul este absolut uimitor prin ingineria de care dă dovadă. Aș putea să stau ore în șir să privesc acest animal cum construiește lucruri cu o ingeniozitate ieșită din comun. Deși nu este deloc ușor să îi urmărești activitatea, aceasta fiind cu precădere nocturnă, m-am bucurat de fiecare dată când pe camerele cu declanșare la mișcare mai surprindeam câte un comportament nou. Era mereu un răsfăț când mergeam să le verific. Nu tot timpul ai ocazia să lucrezi cu animale care să te accepte atât de ușor în viața lor, însă aceste două specii chiar ne-au lăsat să le descoperim o parte din secrete și ne-au făcut munca destul de ușoară. A fost o plăcere să filmăm și să edităm aceste filme, și sunt sigur că o să fie o plăcere și pentru cei care o să le vadă și care, sperăm noi, vor putea să înțeleagă mai bine importanța lor vitală pentru ecosistem.” – Dan Dinu, regizorul seriei.
„Când vorbim despre reintroducerea zimbrilor și a castorilor nu ne referim doar la beneficiile directe pentru aceste specii, care au avut șansa să fie salvate de la dispariție poate în ultimul moment, ci la refacerea și menținerea unui echilibru fragil în ecosistemele din care acestea fac parte. Într-o lume în care tot mai multe habitate se degradează, iar diverse specii sunt amenințate să dispară, revenirea castorilor și a zimbrilor este poate cel mai frumos cadou pentru generațiile viitoare”, declară Adrian Aldea, biolog, manager reintroducere specii Fundația Conservation Carpathia.
„Arhitecții Naturii” va fi difuzat în premieră duminică 9 iunie, începând cu ora 17:30, la Cinema Astra, Brașov. Proiecția filmului va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu Liviu Ungureanu și Adrian Aldea, specialiști ai Fundației Conservation Carpathia, implicați în reintroducerea acestor specii în Munții Făgăraș.
Munții Făgăraș au redevenit „acasă” pentru zimbri și castori prin eforturile Fundației Conservation Carpathia
Zimbrul, cel mai mare mamifer din Europa, face parte astăzi din fauna Munților Făgăraș datorită unui proiect de reintroducere a speciilor derulat de Fundația Conservation Carpathia. Prima turmă de zimbri a fost eliberată în 2020, în zona Bunea, comuna Rucăr, Argeș. Datorită acestui proiect, peste 75 de zimbri umblă astăzi liberi prin pădurile Munților Făgăraș. Un an mai târziu, în 2021, prin același program Fundația Conservation Carpathia a readus primii castori în Sudul Munților Făgăraș. Castorii și zimbrii joacă un rol crucial în menținerea și restaurarea echilibrului ecologic, demonstrând că sunt cu adevărat arhitecții naturii. Acolo unde au fost reintroduși, capacitatea lor de a se adapta este uimitoare, iar povestea supraviețuirii lor este una de succes.
Foto: Călin Șerban
Leave a Reply