Fundația Comunitară Țara Făgărașului lansează o nouă ediția a „Fondului Carpathia” pentru ONG-uri, școli și grupuri de inițiativă

Organizațiile neguvernamentale, instituțiile școlare și grupurile de inițiativă din Țara Făgărașului care derulează proiecte în domenii legate de conservarea biodiversității și ecologie, pot beneficia de o finanțare nerambursabilă prin „Fondul Carpathia”. Aflat la cea de-a doua ediție, programul de granturi este o inițiativă a Fundației Conservation Carpathia și este implementată în Țara Făgărașului de Fundația Comunitară Țara Făgărașului (FTCF).

Pornind de la mesajul „Susține Natura să fie Bine”, fondul își propune să contribuie la rezolvarea unor probleme de mediu, să dezvolte programe de educație de mediu, să crească gradul de informare a comunităților locale referitoare la rolul naturii și a biodiversității, mai ales în contextul schimbărilor climatice și să promoveze un comportament sustenabil și responsabil cu natura. Astfel, „Fondul Carpathia” este un instrument de sprijin pentru ONG-urile locale, grupurile de inițiativă și școlile din Țara Făgărașului.

Scrisorile de intenție pot fi transmise până pe 27 februarie 2024. Pentru obținerea finanțării, proiectele trebuie să contribuie la creșterea gradului de implicare comunitară în problemele legate de protecția naturii.

Țara Făgărașului este o zonă preponderent rurală, recunoscută și apreciată însă pentru natura, fauna și flora de aici. Pornind de la convingerea că este datoria noastră să protejăm ceea ce avem și să oferim comunității instrumente pentru a se implica. Împreună cu Fundația Conservation Carpathia, finanțatorul programului, ne-am propus să acordăm granturi, în fiecare an, ONG-urilor, școlilor sau grupurilor de inițiativă din comunitate, pentru proiecte care promovează o natură curată, consumul responsabil de resurse sau conservă biodiversitatea.” spune Emilia Ciurchea, Directorul Executiv al Fundației Comunitare Țara Făgărașului.

Valoarea totală a „Fondul Carpathia” (secțiunea granturi) este de 106.530 de lei, bugetul minim pentru fiecare proiect fiind de 12.000 de lei.

Pot aplica pentru un grant:

  • organizațiile neguvernamentale din Țara Făgărașului, inclusiv asociațiile de părinți sau absolvenți;
  • instituțiile de învățământ din Țara Făgărașului;
  • grupuri de inițiativă;
  • echipe mixte.

Înscrierea proiectelor se va desfășura în patru etape:

  • transmiterea unei scrisori de intenție, până pe 27 februarie 2024;
  • participarea la un mini-interviu, în perioada 27 februarie – 14 martie 2024;
  • transmiterea „Formularului de înscriere”, a bugetului și a calendarului de activități până pe 22 martie 2024;
  • evaluarea aplicațiilor.

Toate condițiile de eligibilitate, precum și detalii despre modalitatea de înscriere în procesul de finanțare sunt disponibile în „Ghidul de finanțare”. Fundația Comunitară Țara Făgărașului îi invită pe toți cei interesați de obținerea unui grant să citească „Ghidul”.

„Fondul Carpathia” a fost lansat în 2023 și a oferit o finanțare de 59.468 lei pentru 4 proiecte.

Pentru mai multe detalii despre program, vă invităm să vizitați www.fundatiactf.ro sau să ne scrieți la adresa de e-mail office@fundatiactf.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.