Ong-urile și grupurile de inițiativă din județul Brașov sunt invitate să aplice până pe 28 iunie 2021 pentru a deveni una dintre cele 10 cauze ale comunității.
Fundația Comunitară Brașov organizează ca în fiecare an, Brașov Heroes, cursa cu obstacole a comunității, un program de atragere de fonduri pentru 10-12 cauze din comunitatea locală, constând într-o campanie de fundraising desfășurată timp de 3 luni și culminând cu un eveniment sportiv-filantropic realizat în cadrul unei curse cu obstacole în zona Lacului Noua.
În cele 7 ediţii Braşov Heroes de până acum, s-au strâns fonduri şi s-au acordat finanţări în valoare de 593.807 de lei pentru 78 de proiecte locale din ariile: educaţie, cultură, mediu şi social. Iată care sunt câteva tipuri de proiecte finanțate până acum:
– organizarea de sesiuni de terapie și tabere pentru copiii cu afecțiuni din spectrul autismului cu obiectivul de a elimina barierele dintre copiii sănătoși și cei cu dizabilități,
– desfășurarea de tabere de educație cercetășească în care se pun bazele unui cod de conduită util în prevenție și situații de urgență pentru 160 de copii și tineri din comunitatea brașoveană,
– producerea de echipamente și obiecte tactile imprimate 3D dedicate nevăzătorilor și slab-văzătorilor, precum o hartă a centrului Brașovului,
– crearea a 4 camere de carantină pentru salvarea puilor de căței și de pisică, pentru a fi ținuți într-o zonă de triaj unde să își poată face imunitate după vaccinare și apoi să fie mutați în țarcuri de unde să fie adoptați,
– reducerea sentimentului de abandon prin sărbătorirea zilei de naștere într-un mod personalizat și unic pentru 30 de copii proveniți din centre de plasament,
– inaugurarea a 11 Centre de Științe, în 11 grupe de grădiniță pentru 201 preșcolari din 6 localități din județul Brașov: Crizbav, Cutuș, Holbav, Parau, Veneția de Sus și Veneția de Jos.
Anul acesta, Fundația Comunitară Brașov organizează a opta ediţie în parteneriat cu Decathlon România și Cartier Coresi. Evenimentul va avea loc pe 12 septembrie 2021, în zona Lacului Noua, iar organizatorii le propun brașovenilor o ediție de #reconectare post pandemie, la care sunt așteptați peste 1500 de participanți: alergători, donatori și susținători.
Organizatorii caută să finanțeze 10-12 proiecte care vizează ariile social, educație și comunități active, artă și cultură, și care astfel reconectează membrii acestora într-o perioadă atipică post pandemie în care oamenii își refac forțele după un an extrem de greu și de provocator. Sunt căutate proiecte care mișcă oamenii și-i fac să lucreze împreună într-un scop mai generos decât nevoile personale. Care vorbesc despre toleranţă, compasiune sau acceptarea diferențelor celor de lângă noi. Fundația Comunitară Brașov înțelege cu adevărat cât de importantă este continuitatea proiectelor pentru beneficiarii organizațiilor atât din domeniul social, cât și al educației și al protecției mediului și animalelor, de aceea dorește să mobilizeze donatorii individuali și corporate să susțină astfel de proiecte.
Sunt așteptate proiecte care au nevoie de un buget între 12.000 și 16.000 de lei pentru a deveni realitate şi pentru care comunitatea va strânge fonduri la Brașov Heroes. Sunt de dorit proiecte scalabile, proiecte care să se adreseze unui număr cât mai mare de beneficiari sau care să aibă un impact profund în viața beneficiarilor.
În cadrul apelului de proiecte, pot aplica organizații și grupuri de inițiativă de pe teritoriul administrativ al județului Brașov, iar proiectele propuse urmează să fie implementate în municipiul Brașov sau în județul Brașov (în zone rurale sau urbane) cu excepția zonei deservite de către Fundația Țara Făgărașului:
- organizațiile non-guvernamentale, neafiliate politic;
- grupuri de inițiativă locale (sunt considerate grupuri de inițiativă locale grupurile fără personalitate juridică, formate din minim 3 persoane fizice care își asumă împreună scrierea și implementarea unui proiect);
- consilii ale părinților și ale elevilor;
- organizații studențești;
- asociații de locatari sau de proprietari.
Proiectele pot fi depuse atât de organizații, cât și de grupuri de inițiativă – echipe de minim 3 persoane – prieteni, vecini, colegi, colaboratori care, deși nu au o formă juridică de constituire, se reunesc pentru un proiect specific pentru care vor strânge fonduri la Brașov Heroes.
Ghidul și formularul de aplicație la programul platformă de fundraising Brașov Heroes #8 2021 pot fi consultate AICI.
Termenul limită pentru trimiterea aplicaţiilor este 28 iunie 2021, ora 18:00 (cu excepția cazului în care echipa Brașov Heroes anunță în mod public prelungirea perioadei de aplicații), iar proiectele alese vor fi anunţate public până pe 8 iulie 2021.
Organizaţiile locale sau grupurile de iniţiativă propun cauze, iar alergătorii care se înscriu la cursă aleg un proiect pe care îl susţin cu 50% din taxa de participare, donatorii fac donații pentru cauza cu care rezonează, iar ambasadorii cauzelor organizează propriile campanii de strângere de fonduri. În plus, alergătorii își mobilizează prietenii pentru a dona pentru proiectul susţinut.
Procesul de selecție și jurizare:
- echipa Fundației Comunitare Brașov realizează o preselecție a proiectelor pe baza setului de criterii de eligibilitate,
- juriul denumește un grup independent de persoane fizice specializate sau experte în domeniile de interes ale programului Brașov Heroes, desemnate de către echipa Fundației Comunitare Brașov pentru a realiza procesul de selecție și jurizare a proiectelor finaliste. Cei șapte membri ai juriului independent vor fi anunțați public pe site-ul dedicat programului și sunt cei care împreună vor decide care sunt cele 10 proiecte participante în cadrul celei de-a opta ediții a Brașov Heroes.
- după parcurgerea acestor etape, selecția proiectelor este definitivă și nu poate fi contestată de aplicanți.
Despre Fundația Comunitară Brașov
Fundația Comunitară Brașov are misiunea de a crea punți între nevoile și resursele locale și de a acționa ca un catalizator pentru o comunitate mai unită, mai generoasă și mai solidară. În activitatea noastră de 6 ani, am finanțat și mentorat 167 de proiecte comunitare și am acordat un buget de 1,888,375 lei prin mobilizarea donatorilor corporate, a celor individuali și a persoanelor resursă din comunitate.
Fundația Comunitară Brașov este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 18 fundații comunitare din țară.
Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabrasov.ro
Detalii despre programul Brașov Heroes: https://brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro/
Sursa foto: Fundația Comunitară Brașov
Leave a Reply