Astăzi, 4 mai, primul troleibuz produs de firma poloneză Solaris Bus & Coach S.A., dintre cele 26 achiziționate cu finanțare prin POR 2014-2020, urmare a proiectului “Achiziţia de mijloace de transport public – troleibuze” depus de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) în parteneriat cu Municipalitatea, a ajuns la Brașov.
Troleibuzele model „Solaris Trollino 18“, de 18 metri, articulate, au o capacitate de 137 de călători, dintre care 40 pe scaune. Acestea sunt dotate cu sistem de informare a pasagerilor cu tracking GPS și anunțarea stației următoare, două unități de aer condiționat pentru pasageri și una pentru șofer, două display-uri pentru anunțuri și reclame, patru validatoare, prize USB pentru încărcarea telefoanelor și altor dispozitive mobile, wifi.
Vehiculele sunt dotate cu acumulator, care oferă o autonomie de minimum 5 kilometri în lipsa contactului cu linia de electricitate, lucru ce le va permite să folosească energia din baterii în zonele în care nu există rețeaua electrică necesară. Troleibuzele oferă accesibilitate persoanelor cu handicap locomotor, prin înclinare laterală (spre dreapta) cu o diferență de nivel de 7 centimetri. Articulația este controlată electronic, iar sistemul de propulsie este furnizat de Skoda, motorul având minimum 240 kW (aproximativ 320 cai putere). Viteza maximă a fiecărui troleibuz poate fi de 75 km/h, dar fiecare vehicul va avea un limitator de viteză ajustabil (ASL) astfel încât să nu depășească viteza de 55 km/h. Troleibuzele au culoarea verde, la fel ca autobuzele noi din flota RATBV.
„Astăzi a ajuns la Brașov primul troleibuz produs de către firma Solaris din Polonia, iar până în luna iulie toate cele 26 vor fi la Brașov. Aceste troleibuze vor asigura legătura dintre 4 cartiere ale Brașovului, Astra – zona Saturn, Valea Cetății, Triaj și Tractorul, cu centrul istoric. Pe lângă aceste troleibuze, achiziționate din fonduri europene cu sprijinul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, din această săptămână vor începe să vină, etapizat, și cele 32 autobuze electrice produse în Cehia. Sperăm ca aceste investiții în creșterea calității serviciului de transport în comun, prin utilizarea troleibuzelor și autobuzelor electrice, să fie încă un motiv pentru brașoveni și turiști să opteze pentru acest sistem de transport, modern și prietenos cu mediul”, a declarat primarul George Scripcaru.
Cele 26 de troleibuze care vor fi achiziţionate în cadrul proiectului vor deservi liniile 1, 2, 6 şi 31 din municipiu. Alegerea acestor trasee are la bază necesitatea extinderii transportului electric pe rute care nu sunt 100% electrificate, urmărind să se realizeze: diminuarea poluării în zona centrală a oraşului (până în Livada Poştei), unde se înregistrează cele mai mari volume de trafic, iar transportul public este asigurat în prezent exclusiv cu autobuze convenționale; activarea unui tronson de reţea aeriană neutilizat în prezent (Str. Zizinului) şi creşterea gradului de utilizare a altor tronsoane slab deservite de troleibuze (Str. Hărmanului, Bd. Muncii); diminuarea costului ridicat de operare al transportului cu troleibuze (12,49 lei/km).
Valoarea achiziției este de peste 92 milioane lei inclusiv TVA, din care 2% reprezintă contribuția Municipiului Brașov și 98% fonduri nerambursabile.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply