Câtă răbdare și câtă înțelegere să mai avem cu politicienii școliți în vechile metehne? Mai merită aceștia aprecierea noastră sau e timpul să ne descotorosim de ei? De ce? Pentru că orice s-ar întâmpla în societatea noastră și în comunitatea brașoveană, aceștia reușesc să-și facă imagine electorală din orice, mai ales pe spinarea altora.
Nu a trecut o zi de când am scris de trei politiceni, Adrian Oprică, Liviu Dragomir și Costel Mihai, care își fac imagine electorală pe demersul de ajutorare a vârstinicilor și a celor care nu-și pot procura singuri alimente și medicamente, că deja au apărut alți politicieni ai PNL Brașov care fac același lucru.
Urmează episodul doi, în care alți politicieni PNL, se folosesc de voluntariat pentru a-și face imagine electorală. Și acest lucru vine în contextul în care Conducerea Partidul Național Liberal Brașov a comunicat astăzi că „dezaprobă acțiunile colegilor de la municipiu care, în demersul lor de a transmite informații utile și de a ajuta cetățenii aflați în dificultate din cauza pandemiei, au folosit sigla și culorile PNL, generând astfel un val de reacții, pe bună dreptate, negative la adresa noastră. Aceste acțiuni NU au fost făcute în numele Partidul Național Liberal Brașov.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create.”
Este vorba de Radu Paul, care a făcut exact același lucru ca și seful său la nivel de municipiu, Adrian Oprică. Radu Paul este omul care a participat la jocurile din spatele Bugetării Participative, mecanism implementat de George Scripcaru tot în scop electoral.
Iată ce scrie Radu Paul după vizita sa și a colegilor în teren:
„Azi am avut prima activitate de voluntariat pentru Primarie, respectiv lipit de afise in anumite zone din cartierul Tractorul.
Implicarea continua!
Apreciem implicarea colegilor nostri Eduard Dacian, Zoli Veres, Djdkszm Alexandra, Diana, Coman Gheorghita si Radu Paul! 👏👏👏
.
Hai, la treaba!”
Leave a Reply