Joi, 30 iunie a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor în cadrul procedurii de achiziție pentru proiectul tehnic și execuția necesare modernizării şi extinderii sistemului de iluminat public din municipiul Braşov – Etapa a III-a, investiție ce cuprinde în principal străzile noi din cartierele Bartolomeu Nord și Stupini. Valoarea estimată a acestei achiziții este de aproximativ 15 milioane de lei, fondurile fiind asigurate din bugetul local. Până la data limită au fost depuse două oferte, ale firmelor Flash Lighting Services SA și UrbioLED.
În primă fază se vor verifica Documentele Unice de Achiziție Europene și garanțiile de participare, după care se va trece la evaluarea tehnică a ofertelor.
Această investiție presupune extinderea rețelei de iluminat public pe 38 de străzi sau tronsoane de străzi noi, majoritatea din cartierele Bartolomeu Nord și Stupini. La acestea se adaugă instalarea sistemului de iluminat pe str. Carpaților și Zizinului (tronsonul între Gemenii și pasaj) și pe celălalt trotuar, precum și modernizarea iluminatului pe str. Berzei și Sitarului, inclusiv coborârea în subteran a rețelei electrice, și iluminatul perimetral al cimitirului Șprenghi.
În total, această investiție presupune instalarea aproximativ a 22 de kilometri de rețea, 871 de stâlpi noi, 917 corpuri de iluminat tip LED și 917 module de telegestiune. La acestea se adaugă iluminatul suplimentar al trecerilor de pietoni.
,,Fiecare brașovean, indiferent de zona în care locuiește sau lucrează, trebuie să simtă că se află într-un oraș civilizat, modern, sigur, european, iar o parte importantă din acest obiectiv vizează infrastructura publică, fie că vorbim de străzi și trotuare asfaltate, zone verzi, locuri de joacă, creșe și grădinițe sau iluminat public. Suntem în faza de achiziție a lucrărilor pentru extinderea iluminatului public în zonele noi dezvoltate din Bartolomeu Nord și Stupini. Străzile de aici erau ultimele care nu au beneficiat de acest serviciu public. Dacă prin această investiție, am rezolvat cea mai mare parte a iluminatului din oraș, vom trece la următoarea etapă, cea de înlocuire a becurilor clasice cu cele LED. Dacă în acest moment, aproximativ 35% din sistemul de iluminat se face cu becuri cu LED, în următorii ani sper să ne apropiem de un procent de 100%. Chiar acum pregătim documentația necesară pentru accesarea de fonduri de la Administrația Fondului de Mediu pentru această investiție, astfel încât să fim pregătiți pentru apelul de finanțare. În acest fel, vom avea un oraș nu doar bine iluminat, ci și unul prietenos cu mediul”, declara primarul Allen Coliban, la lansarea licitației.
Lucrările se vor executa pe următoarele străzi: str. Candid Muslea, str. Valeriu Braniște, str. Constantin Lecca, str. Iulius Romer, str. Brădetului, str. Căliman, str. Coștila, Aleea Cioplea, str. Defileului, str. Cercelușului, str. Garofiței, aleea Cornișei, Cimitir Sprenghi – iluminat perimetral de siguranță, str. Capra Neagră, str. Cavalului 2D1-2 D10, str. Pârâul Rece, str. Dascălul Costea, str. Parcul Verde, str. Lânii zona Ocolitoare – pârâul Ghimbășel (tronson principal și tronson secundar), Drumul de SE – (Pasaj CFR – Ocolitoare), str. Zizinului tronson Gemenii- pasaj rutier (1 latură), str. Lemnarilor, str. Nicovalei 33, str. Carpaților – Urban Plaza, str. Molidului nr.43A (parcare imobile bloc A, bloc B, bloc C), str. Camil Petrescu – etapa a II-a, str. de legătură între str. Turnului și str. Camil Petrescu, str. Tismana, str. Plugarilor 3A, str. Plugarilor, str. Surlașului, str. Nicovalei 42-92, str. Carpaților, str. Colonia Metrom, str. Lotusului, str. Salciei, str. Sitarului, str. Nicolae Orghidan, str. Fluierașului, str. Morarului, str. Berzei.
Valoarea estimată a achiziției este de 14.821.318,40 lei fără TVA, având ca durată a lucrărilor de proiectare și execuție de 15 luni, dintre care 3 luni pentru realizarea proiectului tehnic și 12 luni pentru execuția lucrărilor.
Prima etapă a proiectului de extindere și modernizare a iluminatului public a vizat modernizarea rețelei de iluminat existent pe 15 străzi din Brașov, iar cea de a doua etapă s-a concentrat pe extinderea iluminatului public în zona nouă a cartierului Tractorul.
În paralel, se lucrează la documentația necesară lansării procedurii de achiziție a elaborării studiului de fezabilitate pentru etapa a IV-a proiectului de extindere și modernizare a iluminatului public, care va avea două componente, una care vizează extinderea iluminatului public pe străzile sau tronsoanele de străzi noi, care au intrat în domeniul public, și cea de a doua este cea de modernizare a iluminatului public din curțile unităților de învățământ din Brașov.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply