Fincodrum a pierdut recursul prin care solicita obligarea Primăriei Brașov și APM Brașov la emiterea autorizației de mediu. Decizia este definitivă

Tribunalul Brașov respingea pe 4 decembrie 2020 cererea societății Fincodrum prin care solicita obligarea APM Brașov și a Primăriei Brașov la emiterea autorizației de mediu. Societatea a făcut recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Brașov.

În ședința din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel Brașov, „a respins cererile de recurs formulate de reclamanta Societatea FINCODRUM SA și intervenienții CIOCOIU CONSTANTIN și DIGAN ANDREI MIHAI, în nume propriu și ca reprezentanți ai salariaților Societății FINCODRUM SA, împotriva sentinţei civile nr. 995/CA/04.12.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o menţine.
Definitivă.
Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. (2) Cod de procedură civilă astăzi, 23.11.2021.

Reamintesc că autorizația de mediu a fost valabilă până la data de 9 august 2020. Odată cu încheierea acestei perioade de grație, Garda de Mediu Brașov a realizat un control la societatea Fincodrum unde a aplicat măsura interzicerii funcționării instalației de preparat mixturi asfaltice până la demonstrarea funcționării acesteia în parametrii legali ai indicatorilor de emisii/imisii (pulberi sedimentabile PM10 și PM2,5, compuși organici volatili, CO, NO2, SO2) și încadrarea în prevederile PUG/PUZ adoptat pentru zona respectivă.

Fincodrum este un caz de poluator față de care locuitorii au luat poziție. În primăvara lui 2020 83 de locuitori din Bartolomeu au depus o sesizare la APM Brașov și au cerut relocarea stației de asfalt de pe strada Spicului. La ședința Curții de Apel Brașov vedem și rezultatul concret al implicării civice. Practic, locuitorii, prin implicare, au pus în mișcare instituțiile statului. Acum urmează să vedem ce fac autoritățile după această decizie a Curții de Apel Brașov.

Leave a Reply

Your email address will not be published.