Festivalul Egalității de Gen | Ediția XVI | 50-50: calitate prin egalitate

Asociația A.L.E.G. organizează în perioada 27- 30 octombrie ediția a XVI-a a Festivalului Egalității de Gen, o campanie anuală de conștientizare prin care încurajăm în special tinerii să depășească stereotipurile de gen și să construiască o lume în care fiecare persoană poate să-și  îndeplinească visurile, fără să se lovească de discriminare și violență

Tema festivalului de anul acesta este 50-50: calitate prin egalitate.

În relațiile dintre oameni, atât în cuplu, cât și viața publică, implicarea echitabilă a femeilor și bărbaților aduce un plus de valoare, în timp ce dezechilibrele de putere contribuie la conflicte, potential nevalorificat și suferință. Ce înseamnă concret acest 50-50 vom încerca să surprindem în cuvinte dar și în desen timp de O oră la Ziarul Orizontal cu artistul Dan Perjovschi și voluntarii A.L.E.G. în data de 27 octombrie de la ora 15.30. Tot pe 27 octombrie, studenții de la specializarea Jurnalistică din cadrul ULBS vor avea parte de un atelier de Teatru Ziar în care vom analiza pornind de la exemplul știrilor care au abordat crima din Cartierul Arhitecților cum este resimțită mediatizarea de către părțile implicate și ce cunoștințe le-ar fi utile jurnaliștilor care scriu despre violența domestică. Vineri, 29 octombrie, de la ora 18.00 la Librăria Cărturești din Promenada Mall Sibiu, găzduim Lansarea cărții Hărțuirea în spațiul public în România, cercetarea Simonei Chirciu, activistă în domeniul drepturilor femeilor, care arată că hărțuirea rămâne o piedică în participarea deplină a fetelor și femeilor la viața orașului. Despre hărțuirea la locul de muncă și soluțiile propuse de unul dintre cele mai recente proiecte A.L.E.G. care abordează acest subiect – Angajatori pentru respect – se va discuta în cadrul unei dezbateri live tot vineri, de la ora 20.00.

Multe dintre activitățile festivalului se desfășoară online, ceea ce ușurează  prezența unor invitați din alte țări, dar și participarea unui public dincolo de granițele Sibiului.

Cum creștem egalitatea de gen în Europa de Est este titlul unei dezbateri online care va explora alături de sociologi, scriitori și activiști pentru drepturile omului din Croatia, Ungaria, Republica Moldova și România de ce implicarea femeilor în viața publică este văzută ca un semn de progres cu care ne mândrim, în timp ce aportul egal al bărbaților în munca de zi cu zi din gospodărie rămâne pentru mulți est-europeni un semn rușinos al deteriorării familiei.

La Biblioteca Vie Online, participanții vor putea să intre în dialog cu femei a căror dedicare în sfera profesională ne fac viața mai bună și ne deschid noi perspective: Mihaela Noroc, autorea celui mai mediatizat proiect artistic creat de un român în zilele noastre – Atlasul Frumuseții, Elisabeta Moraru, Country Manager la Google România care deține un doctorat pe tema transformării accesului la informație al cetățenilor sau Gabriela Săulea, inițiatoarea programului Divorce Journey.

Catalogul cărților din cadrul evenimentului *Biblioteca Vie* este acum disponibil. Împrumută un om și află-i povestea! Află mai multe detalii în descrierea fiecărei poze și nu uita să te înscrii completând formularul disponibil (și aici) până vineri, 29.11, ora 10:00. Particip la Biblioteca Vie.

Cui aparține orașul? este titlul unei dezbateri live despre (in)vizibilitatea femeilor în numele de străzi și în spațiul public urban, în cadrul căreia lectorii universitari Mihai Stelian Rusu de la Facultatea de Științe Socio-Umane din cadrul ULBS și Diana Neaga de la Universitatea Nicolae Titulescu din București vor împărtăși din rezultatele studiilor lor legate de reflectarea inegalităților în spațiul urban, dar și viziunea lor pentru posibile soluții.

Cum împărțim greul într-o relație și cu ce impact vom discuta și Live cu psihologul Raul Lupaș. Pandemia ne-a ținut mai mult timp acasă și a crescut nevoia de îngrijire pentru copiii care învață online, bolnavi, vârstnici – o sumă de sarcini zilnice din economia invizibilă, care în mod tradițional cad mai mult pe umerii femeilor, dublându-le norma de lucru, așa că Facem 50-50? a devenit o întrebare arzătoare pe care nu o mai putem ocoli. Despre modelele de relaționare ale tinerilor vom discuta de asemenea cu psihoterapeuta Sivia Guță, una dintre inițiatoarele proiectului In a Relationship.


Evenimentele sunt cu participare liberă. 

 

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR

Miercuri | 27 Octombrie
12:00 – 14:00 | Teatru ziar. Cuvintele Dor 
Locație: ULBS
*Eveniment transmis Live pe Facebook
*Eveniment transmis Live pe Facebook
______________________________________________________________________________________
Joi | 28 Octombrie 
18:00 – 19:30 | eQuality în Relații 
*Eveniment transmis Live pe Facebook
______________________________________________________________________________________
Vineri | 29 Octombrie 
Locație: Cărturești, Promenada Mall, Str. Lector
*Eveniment transmis Live pe Facebook
______________________________________________________________________________________
Sâmbătă | 30 Octombrie 
11:00 – 13:00 | Biblioteca vie online | Una de-a noastră: modele de putere la feminin.
18:30 – 19:00 | Wrap up Ediția XVI a Festivalului
*Eveniment transmis Live pe Facebook

Credite ilustrație: Dan Perjovschi

Leave a Reply

Your email address will not be published.