În Brașov între 16 și 20 octombrie 2024 are loc a doua ediție a primului festival de film pe teme de mediu adresat copiilor și tinerilor. Programul festivalului aduce în fața publicului selecții de scurtmetraje premiate la marile festivaluri de profil și lungmetraje pentru diferite categorii de vârste, de la preșcolari la bunici. Teme precum biodiversitatea, societatea bazată pe consum, alimentația sau transportul sustenabil vor fi explorate din punct de vedere cinematografic și discutate alături de mediatori culturali cu experiență din echipa CULMEA.
În plus, pe parcursul celor cinci zile vor avea loc activități conexe pentru publicul tânăr: ateliere de colaje, lecții de reconditionat biciclete, dar și un perfomance artistic cu semințe locale. Toate acestea vor avea loc în diverse locații din Brașov, precum Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, Muzeul de Artă, spațiul de dialog cultural Zvon și Cinema Modern. În plus, festivalul se va extinde și la nivelul județului prin proiecții dedicate pentru comunitatea de copii Edubuzz din Augustin și Casa Bună din Sânpetru.
„Ar fi culmea să rămânem singuri pe planeta asta! Însă la cum ne purtăm, lucrurile evoluează înspre dispariția tot mai multor specii. Partea complicată e că noi, oamenii, suntem dependenți de alte creaturi: respirăm oxigenul dat de plante, iar digestia noastră funcționează bine doar când avem pe dinăuntru o floră de microorganisme benefice. Și totuși, în ultimul secol am lăsat să dispară 94% dintre soiurile de semințe, 2 milioane de delfini erau la începutul secolului XX în Marea Neagră, în prezent au rămas 250.000 conform Greenpeace România. Despre toate astea e nevoie să aflăm și să vorbim, așa că a doua ediție de festival CULMEA: Educație de Film și Mediu există cu acest scop și oferă un program de filme scurte și lungi pentru toate vârstele, pornind de la preșcolari (+ 3 ani) și până la seniori (super bunici), alături de ateliere creative, expoziții, dezbateri și evenimente comunitare.
Lungmetrajele pe care le-am selectat vor fi prilej să discutăm despre cum se poate trăi în echilibru alături de animale de pradă (Viața printre lupi, Franța, 2023) sau alături de inteligența artificială (Copilul robot, Estonia, 2023), despre rescrierea unor norme sociale pentru a avea loc cu copiii pe bicicletă în trafic (Bagajul mamei, SUA, 2019) sau despre a avea încredere că niște copii de 12 ani știu cel mai bine cum să facă o afacere cu găini fericite (Coco Farm, Canada, 2023). În plus, vom mai avea filme cu delfini, semințe, fluturi, rațe (școlarizate!), străjeri și flecăreți.” declară Raluca Bugnar, directorul artistic al festivalului CULMEA.
Programul complet va fi comunicat începând cu 7 octombrie pe site-ul festivalului www.culmeafestival.ro, iar biletele vor fi puse la vânzare pe eventbook.ro.
Parteneri: Bistro de l’Arte, Centrul Cultural Apollonia, CORESI Brașov, European Cultural Foundation, Asociația KunSTadt, La Fântâna, Muzeul de Artă Brașov, Muzeul Județean de Istorie Brașov, Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, Super Bunici, Voluntariat Brașov, Zvon.
Sponsori: Groupama
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri media: happ.ro, IQads, Litera9, Panorama, Revista Atelierul, Școala9, Zile&Nopți
Festivalul CULMEA face parte din rețeaua European Childrens Film Association (ECFA)
Acest proiect nu este sponsorizat de companii de combustibili fosili sau mari poluatori.
Proiect finanţat de Consiliul Judeţean Braşov
CULMEA: Film și educație de mediu, ediția 2 este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Leave a Reply