La 30 de ani de la căderea comunismului și la o jumătate de an după ce fantomele comunismului au bântuit Piața Victoriei, considerăm că este potrivit un recurs la fenomenul rezistenței civice din 1990, un recurs care să înceapă cu un eveniment cultural organizat chiar de Ziua Culturii Naționale a anului 2020, cu o acțiune culturală care să sublinieze atât rolul important al artiștilor în mobilizarea societății civice pentru apărarea valorilor democratice cât și importanța culturii în educația civică a românilor.
Anul 2020 este anul aniversării a 30 de ani de la adoptarea Proclamației de la Timișoara, organizarea primelor alegeri democratice și manifestaţia anticomunistă din Piaţa Universităţii din Bucureşti, dar și comemorarea a 30 de ani de la prima mineriadă.
În 1990, arta a fost una dintre formele de protest față de neocomunism, „democrația originală” și „disciplina muncitorească”. Arta după comunism a fost strâns legată de politica după comunism.
EXPOZIȚIE ADRIAN ANDRONIC, CONFERINȚĂ ȘI LIVE DRAWING LA CASA SFATULUI DIN BRAȘOV
Proiectului „Fără comunism!” ubliniază rolul deosebit pe care artiștii l-au avut în efortul societății românești de a avea un viitor fără comunism.
EXPOZIȚIE ADRIAN ANDRONIC
„Fără să vreau fac caricatură politică, fiindcă altfel ar trebui să țip. Și felul acesta de a-mi consuma timpul, este o formă de revoltă” spunea arh. Adrian Andronic, unul dintre cei mai apreciaţi şi longevivi artişti din domeniul desenului satiric, în revista „Lucifer” a Uniunii Scriitorilor în 1990 și privind acum această afirmație pare la fel de actuală ca atunci.
Vernisajul expoziției: 15 ianuarie 2020, ora 12:00, Casa Sfatului.
CONFERINȚĂ
Apoi, legăturile dintre revolta față de confiscarea democrației din 1990 și revolta sutelor de mii de români care au ieșit în stradă ca să apere democrația și statul de drept în 2018 va fi analizată în cadrul unei conferințe, organizată la Casa Sfatului, la care vor participa artiști români de anvergură națională.
LIVE DRAWING
Ținând cont de profilul artistic al expozițiilor Adrian Andronic, dar și de impactul caricaturii istorice și al benzilor desenate în zona generației tinere, în timpul conferinței și inspirați de conținutul discuțiilor conferinței, chiar curatorul expozițiilor proiectului nostru Alexandru Ciubotariu, cunoscut și sub numele de Pisica Pătrată, va realiza o sesiune de live drawing.
Conferința & live drawing: 15 ianuarie 2020, ora 17:00 – 19:00, Casa Sfatului.
Leave a Reply