Pentru mulți dintre noi, Tipografia este locul în care am trăit lucruri frumoase. Este locul în care arta și-a găsit o casă. Este locul în care învățăm, lucrăm, ne împrietenim, descoperim, socializăm. Este locul în care cultura se scrie în fiecare zi.
Chiar dacă pandemia ne ține fizic departe de Tipografia, Vali Bărbat găsește moduri de a ne aduce aproape, „Tipografia se reinventează în perioada atipică prezentă”. În perioada 22 aprilie – 9 mai Tipografia găzduiește două expoziții, ambele putând fi văzute pe wall-ul virtual al Tipografiei.
Prima s-a și încheiat, dar merită s-o reamintim, o expoziție semnată de Roxa Târziu.
The Great Indoors este o expunere de lucrări adaptate la contextul actual puțin mai mult virusat. Atenția Roxanei Târziu se concentrează pe valorificarea la maximum a spațiului locuibil zilnic interior.
Roxa Târziu a terminat Facultatea de Filologie a Universității Transilvania și masterul de Inovare Culturală al aceleiași instituții. Apoi s-a axat pe artă vizuală și ilustrații. A făcut printre altele și ilustrațiile pentru volumul de poezie „aici îmi iau dinții-n spinare și adio” de Robert G. Elekes, pentru antologia de texte „Pauza de țigară”, coordonată de Rodica Ilie și Romulus Bucur și coperta antologiei „Ziua gândacului de bucătărie” coordonată de Mihai Ignat. E o autodidactă până la măduvă, a învățat tot pe cont propriu și acest lucru se vede în originalitatea și autonomia picturilor, ilustrațiilor și afișelor pe care le face.
În 2016 a creat brandul vizual Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets, care a devenit o marcă poetică recognoscibilă în toată România. Este una dintre cele mai creative minți și originale voci pe care le are Brașovul și de aceea suntem cu atât mai fericiți că prima ei expoziție a avut loc în Tipografia în 2015.
O puteți găsi pe https://roxanatarziu.wixsite.com/roxana-tarziu, https://www.redbubble.com/people/roxana-t și https://spontaneousartattack.wordpress.com/
A doua expoziție, a început pe 1 mai și se încheie pe 9 mai, semnată de Maria Nițu.
Stayin’ Alive este o concentrare vizuală în stilul aparte al Mariei Nițu. Mai exact stilul aparte din lumea lui Meri. Adică așa cum
în urmă cu doi ani, la Humans of Tipografia, încercam să o descriem cât mai bine pe Meri.
Sigur o știe multă lume cu un aparat foto atârnat aproape permanent la gât. Aproape că ți-e frică să nu te surprindă fie cu obiectivul, fie cu o fanzină originală. Exact. Surpinde tare bine emoțiile zilnice studențești. Și nu numai. Text și grafică numai de ea știute.
Mai exact, bine ați venit în lumea lui Meri.
Iar Tipografia este mândră că face parte din lumea lui Meri.
Sursa foto: Tipografia
Leave a Reply