Elevii brașoveni își vor primi bursele până la vacanța de iarnă

Primăria a virat banii către unitățile de învățământ la sfârșitul lunii noiembrie, iar acestea trebuie să facă plățile în următoarele săptămâni.

În următoarele trei săptămâni, peste 13.000 de elevi de la unitățile de învățământ din municipiul Brașov, ciclul gimnazial și liceal, vor încasa bursele cuvenite pentru semestrul I. Soma virată de municipalitate către unitățile de învățământ, care asigură plata efectivă a burselor, este de 4.475.000 de lei.

Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 562/2021, republicată conform HCL 639/2021, cuantumul burselor pentru acest semestru este:

–    200 lei/lună/elev – bursa de performanţă;

–    150 lei/lună/elev – bursa de merit;

–    130 lei/lună/elev – bursa de studiu;

–    100 lei/lună/elev – bursa de ajutor social.

Vă reamintim că bursele pentru elevi au fost majorate la sfârșitul anului de trecut – cele de performanță și sociale au fost dublate, iar cele de merit și studiu au crescut cu 90%.

Conform Ordinului nr. 5576/2011, al Ministerului Educației:

bursele de performanţă se acordă elevilor care se încadrează în cel puţin unul din cazurile următoare:

  1. au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS);
  2. s-au calificat în loturile de pregătire organizate de MECTS pentru competiţiile internaţionale;
  3. au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de MECTS.

bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puţin unul din cazurile următoare:

  1. au rezultate deosebite la învăţătură: au obţinut media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional;
  2. au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de MECTS;
  3. au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de MECTS.

 

În perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde bursa dacă nota la purtare este mai mică de 10.

 

bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie, au media generală peste 7,00 şi nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa.

bursele de ajutor social se acordă elevilor la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali, către:

  1. orfanii sau bolnavii de TBC şi care se află în evidenţa dispensarelor şcolare ori bolnavii de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbţie grave, insuficienţe renale cronice, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice sau infestaţi cu virusul HIV ori bolnavi de SIDA sau care suferă de poliartrită juvenilă, spondilită anchilozantă ori reumatism articular, handicap locomotor, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică sau orice alte boli cronice pe care consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar le pot lua în considerare. Acordarea burselor sociale/pentru motive medicale se face doar pe baza certificatului eliberat de medicul specialist şi avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul şcolar, fără a fi condiţionată de venitul net lunar al familiei.
  2. elevii din mediul rural, care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu;
  3. elevii proveniţi din familii care îndeplinesc în mod cumulat următoarele condiţii: nu realizează un venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie și nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 20.000 mp în zonele colinare şi de şes, sau de 40.000 mp în zonele montane.

Sursa foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.