,,Fie amenajează străzile și trotuarele, fie nu mai construiesc în Brașov” – le-a transmis primarul George Scripcaru dezvoltatorilor imobiliari care, începând cu anul 2018, au obligația de a realiza infrastructura rutieră înainte de obținerea certificatului de atestare a edificării construcției. În urma verificărilor s-a constatat că anumiți dezvoltatori au reușit să își obțină aceste documente, deși străzile sunt neamenajate.
Primarul George Scripcaru „a descoperit” că în zona nouă a cartierului Tractorul sunt dezvoltări rezidențiale care nu au drumurile asfaltate și care nu au trotuare. Primarul George Scripcaru este primul responsabil pentru această situație. De altfel, nici fostul primar Allen Coliban nu a reușit să rezolve problemele respective.
Iată ce comunică Primăria Brașov:
Primarul George Scripcaru, împreună cu angajații primăriei, a verificat modul în care dezvoltatorii imobiliari respectă prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 276/2018, conform cărora înainte de darea în folosință a imobilelor construite, trebuie amenajate străzile și trotuarele de acces către acele imobile. În urma primelor verificări s-a constatat că există situații în care aceste companii au reușit să își obțină certificatele de atestare a edificării construcțiilor, care le permite intabularea imobilelor, deși drumul de acces nu a fost modernizat conform prevederilor legale.
„Am emis un aviz din partea Comisiei de Circulație pentru aprobarea acestui proiect de dezvoltare imobiliară, care era condiționat de realizarea infrastructurii de străzi, parcări, trotuare. Asta se întâmpla în anul 2018, când eram eu primar. Am aici certificate de edificare semnate de Allen Coliban și de arhitectul șef Dragoș Oprea în 2024. De asemenea, un alt certificat de edificare emis în 7 august 2023. Adică le-au dat certificat de edificare pentru imobilele pe care le vedem aici astăzi, dar nu au ținut cont de avizul Comisiei de Circulație, care avea o condiție pentru ceea ce s-a construit aici, să se facă străzile întâi. Acești domni pe care i-am enunțat mai înainte, în primul rând, nu trebuiau să elibereze certificate de edificare la aceste imobile, unde locuiesc astăzi oameni și care intră în noroaie, în pietriș, în moloz”, a explicat primarul George Scripcaru, prezentând situația unui tronson din str. I.C. Brătianu, unde sunt deja blocuri date în folosință, dar drumul este de pământ.
În aceste situații, primarul i-a avertizat pe constructori că dacă nu îndeplinesc obligațiile stabilite prin avizele eliberate la momentul autorizării construcției, va începe demersurile pentru suspendarea autorizațiilor la proiectele pe care le derulează în această perioadă.
„Voi suspenda toate aceste autorizații de construcție, care sunt în continuare tot de același dezvoltator, și dacă într-un termen foarte scurt nu se va apuca și nu va executa lucrările pentru acces stradă și parcări, așa cum scrie în avizul Comisiei de Circulație o să rog Poliția Locală să verifice acest lucru pe teren și vom anula toate aceste autorizații care sunt eliberate și care nu țin cont de acest aviz al Comisiei de Circulație din 2018. Hotărârea de Consiliu Local 276/2018 spune foarte clar că trebuie să execuți întâi elementele de infrastructură de acces, de parcări, trotuare și străzi și după aceea să construiești imobilul unde se vor muta cumpărători. Da, toți avem poze frumoase care sunt puse de către dezvoltatori pe toate gardurile, fac campanii foarte agresive de vânzări, de oferte, dar realitatea în teren este asta. Toate autorizațiile care au fost eliberate în acest timp în această zonă, în acest areal, vor fi suspendate”, a precizat primarul George Scripcaru.
Conform prevederilor Hotărârii de Consiliu local nr. 276/2018, art. 3, străzile vor fi construite de către investitori, în baza proiectelor realizate tot de ei și autorizate de primărie. Conform acestui act normativ, străzile, la nivel de îmbrăcăminte semipermanentă, vor fi realizate înainte de începerea lucrărilor de construire a clădirilor din zonă.
În cazul documentațiilor de urbanism existente la momentul intrării în vigoare a hotărârii (art. 5, n.n.), certificatele de atestare a edificării construcției, vor avea la bază, inclusiv, recepția străzilor. Având în vedere prevederile de mai sus, dezvoltatorii imobiliari aveau obligația să amenajeze aceste străzi înainte să înceapă lucrările de construire a blocurilor, sau, dacă aveau un document de urbanism valabil în 2018, trebuiau să predea aceste străzi, modernizate, ca o condiție obligatorie pentru eliberarea documentului privind finalizarea lucrărilor.
Foto: Primăria Brașov
Leave a Reply