După ce a votat de două ori împotriva parteneriatului dintre Primărie și Fundația Monumentelor, PSD îl acuză pe Coliban pentru starea Turnului Negru

Rușine, domnule primar! Obiectivele turistice din Brașov au ajuns o bătaie de joc în administrația Coliban. În timp ce primarul ZERO al Brașovului organizează Forumul Orașelor Verzi unde vin să-și dea cu părerea despre mediu diverse persoane, orașul se degradează și arată tot mai urât!”, așa își începe Lucian Pătrașcu, subprefectul PSD, acuzațiile la adresa primarului Allen Coliban.

În caseta următoare puteți citi comunicarea acestuia în întregime.

În ce hal arată Turnul Negru! Geamuri sparte, mizerie, trotuar plin de gropi, panou acoperit cu graffiti

Rușine, domnule primar! Obiectivele turistice din Brașov au ajuns o bătaie de joc în administrația Coliban. În timp ce primarul ZERO al Brașovului organizează Forumul Orașelor Verzi unde vin să-și dea cu părerea despre mediu diverse persoane, orașul se degradează și arată tot mai urât! Este și cazul unui obiectiv important din municipiu, mai exact Turnul Negru. Acesta arată groaznic! Pe lângă mizerie, vizitatorii pot ”admira” gropile din trotuar, scările ruginite, sistemul de iluminat distrus, graffiti-ul de pe pereți și de pe panoul de informare, dar și resturi de mobilier aruncate pe jos. Singurul lucru care mai indică un obiectiv istoric este partea de pe perete unde scrie ”Secolul XV”. În rest, dezastru! Din păcate, nu este singurul obiectiv turistic lăsat în paragină de primarul Facebook. Vandalizată este și strada Sforii, una dintre cele mai cunoscute străzi din România și Europa. Atât de mult apreciază primarul orașul în care s-a născut și crescut, încât l-a abandonat de când a intrat pe funcție.

Ce văd turiștii domnule primar când ajung la Turnul Negru sau pe strada Sforii? Această imagine dezolantă a fost văzută și de invitații de la FOV?

I-ați plimbat pe la Turnul Negru sau strada Sforii să vadă ce bun manager sunteți, ce bine administrați acest oraș?

Domnule primar, nu vedeți că vă bateți joc de istoria unui oraș? Ați transformat cel mai cunoscut oraș turistic din România într-unul de duzină care arată ca o comună. Din păcate, conduceți orașul mai prost decât era în perioada Ghișe.

V-am spus și vă mai zic încă o dată! În Brașov ar trebui montate camere de supraveghere în zonele importante, astfel am avea o situație clară a tot ce se întâmplă. Nu mai aruncați banii brașovenilor pe discuții, reparați obiectivele istorice care fac cinste orașului!

Subprefect Lucian Pătrașcu, președintele Organizației Municipale a PSD Brașov

Ce omite să spună Lucian Pătrașcu este faptul că toți colegii consilieri locali PSD au votat de două ori împotriva parteneriatului dintre Primăria Brașov și Fundația Monumentelor Istorice Brașov care propune reabilitarea turnurilor și bastioanelor Cetății Brașovului, redarea lor comunității pentru activități culturale, educaționale și comunitare și reintroducerea lor în circuitul de vizitare pentru turiști.

Tot Lucian Pătrașcu omite să spună că turnurile și bastioanele Cetății Brașovului sunt închise din anul 2018, adică din administrația Scripcaru, pe vremea căruia, PSD vota tot ce iniția George Scripcaru.

În toată această perioadă, singura entitate care mai făcea ceva pentru Turnurile Negru și Alb, dar și pentru întreaga zonă de După Ziduri, era Asociația Amural. În pregătirea festivalului Amural se făceau lucrări de îngrijire, iar festivalul, unic în Brașov, punea în valoare turnurile și zona. Vă reamintesc că aceiași consilieri PSD și PNL care au votat împotriva parteneriatului dintre Primăria Brașov și Fundația Monumentelor Istorice Brașov au folosit proiectele culturale ale Asociația Amural pentru a-l ataca pe primarul Coliban, reușind în final să omoare aceste proiecte (vorbim de Brașov Underground Museum și Festivalul Amural).

Ce propune Fundația Monumentelor Istorice Brașov în cadrul parteneriatului:

ACTIVITĂȚI CURENTE

  • Ore de clasă despre patrimoniu cu elevii din școli și licee, care se desfășoară în turnuri
  • Jocuri interactive despre istoria, cultura, viața și personalitatea Brașovului și a locuitorilor lui
  • Ateliere practice pentru elevii Liceului de Artă și studenții de la Facultățile de design – Silvicultură, Construcții și Alimentație și Turism din cadrul Universității Transilvania despre promovarea patrimoniului cultural-istoric
  • Ateliere practice pentru artiștii locali, consorții culturale, organizații profesionale din domeniul educației, culturii, protecției mediului și protecției patrimoniului
  • Cursuri de formare pentru ghizii turistici locali și organizatorii de evenimente culturale și de divertisment
  • Muzeul Virtual al Brașovului (de reutilat și deschis permanent publicului, în Bastionul Postăvarilor)
  • Activități muzeale despre mediu: Muzeul Tâmpei, Geodromul Carpaților – parc tematic cu rocile din Carpați
  • Activități pentru copii și părinți în Turnul Artelor

EVENIMENTE PERIODICE SAU OCAZIONALE:

  • Festival de film de ziua patrimoniului (proiecții în fiecare turn/bastion, urmărind evoluția comunității și dezvoltarea patrimoniului Brașovului)
  • Teatru stradal și de improvizație
  • Parada meșteșugarilor (ateliere cu meșteșuguri diferite simultan, în toate turnurile/bastioanele),
  • Degustare de muzică: audiții muzicale cu stiluri diferite și proiecții despre stilurile de muzică prezentate (fiecare turn/bastion găzduiește un stil diferit de muzică, care poate fi auzită numai în interior!)
  • Ziua creativității tinerilor: fiecare turn/bastion va găzdui o activitate creativă propusă de tineri
  • Clubul doamnelor: întâlniri ale femeilor de diferite vârste, pe teme propuse de acestea
  • Târguri de carte (cu tematici legate de patrimoniu, turism, identitate locală)
  • Alte festivaluri culturale, artistice și de media compatibile cu cetatea Brașovului

Sursa foto: Fundația Monumentelor Istorice Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.