Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezidat astăzi, alături de subprefecții Ambrus Izabella Agnes și Lucian Pătrașcu, ședința Grupului de lucru mixt pentru problemele romilor.
Pe ordinea de zi a ședinței a figurat prezentarea, de către reprezentantul Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Marius Mărginean, a unei informări privind starea de sănătate a populației în localitățile din județ care au comunități de romi, în contextul epidemiei de rujeolă declarate de Ministerul Sănătății la nivel național.
Trebuie menționat că nici Direcția de Sănătate Publică Brașov, nici unitățile sanitare nu au înregistrări legate de starea de sănătate pe baza etniei.
Rujeola este o boală foarte contagioasă, care se transmite rapid dacă nu există imunitate colectivă. În 1 din 5 cazuri poate prezenta forme grave sau poate complicații care pot duce chiar la deces. Cei mai expuși sunt în special copiii sub 5 ani și adulții, dar rujeola prezintă un risc deosebit și pentru adolescenți, deoarece în cazul acestora apar mai frecvent complicații. Rujeola se previne prin vaccinare, iar începând din anul 2000 peste 20 de milioane de decese au fost prevenite astfel la nivel mondial.
Actualmente, județul Brașov se situează pe locul a 2-lea la nivel național în ceea ce privește cazurile de rujeolă înregistrate, cu 490 de cazuri. Dintre acestea, 223 s-au înregistrat în comuna Măieruș (îndeosebi în perioada septembrie-octombrie), unde există o mare opoziție la vaccinare în rândul comunității de romi, din motive religioase.
În județul Brașov s-a înregistrat și un deces, al unui sugar de 7 luni, nevaccinat conform vârstei și neînscris la medic de familie. Mama acestuia este minoră și mai are un copil în vârstă de 3 ani, nevaccinat. Sugarul locuia cu mama la domiciliul concubinului acesteia: 5 adulți și 7 copii într-o cameră de 16 mp. În data de 25.11.2023, mama s-a prezentat cu sugarul la Camera de gardă a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov. Sugarul a fost diagnosticat clinic cu rujeolă. Starea generală a acestuia fiind mediocră, s-a recomandat internarea. Mama a refuzat categoric internarea și a plecat la domiciliu cu mijloace proprii. În data de 28.11.2023 s-a prezentat cu sugarul la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, sugarul fiind diagnosticat cu sepsis și nemaiputând fi salvat.
96,81% dintre cazurile de rujeolă înregistrate în județul Brașov sunt ale persoanelor nevaccinate și doar 0,35% ale persoanelor cărora li s-au administrat două doze de vaccin.
În ultimii ani, pe fondul propagandei antivacciniste, numărul de vaccinări ROR (care protejeaza impotriva a 3 boli – rujeola, oreionul si rubeola) a scăzut continuu, de la 12.136 în anul 2019 la 7.367 în anul 2023 (dintre care doar 905 în trimestrul al IV-lea).
„Din păcate, îndeosebi în comunitățile cele mai expuse riscului de contagiune ne lovim de împotrivirea sau reticența la vaccinare, în pofida campaniilor de informare care s-au desfășurat și a întâlnirilor cu autoritățile locale. Împreună cu Filiala Brașov a Crucii Roșii, am făcut un efort logistic semnificativ și am organizat o campanie de vaccinare, însă rezultatele au fost foarte departe de așteptări: în trei localități părinții au acceptat să fie vaccinați șase copii, iar în alte două localități au fost zero vaccinări. Nu dezarmăm, însă. Împreună cu specialiștii vom elabora o foaie de parcurs pe termen scurt și mediu, pentru a încerca să creștem rata de vaccinare ROR, atât prin intensificarea campaniei de informare, cât și prin identificarea și folosirea unor mijloace mai eficiente de comunicare și accentuarea colaborării cu liderii de opinie din aceste comunități, cu medicii de familie și cu personalul instituțiilor publice locale”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.
Leave a Reply