În urmă cu cinci zile, consilierii PNL și PSD votau împotriva propunerii lui Allen Coliban ce viza scoaterea drumului forestier din proiectul finanțat de AFIR și păstrarea doar a reabilitării drumurilor existente prinse în proiect. Astăzi, 2 decembrie 2020, în ședința de îndată a CL Brașov, Allen Coliban reintroduce pe ordinea de zi proiectul de hotărâre cu privire la scoaterea drumului forestier Gorița. De data aceasta, vedem unanimitate la vot pentru adoptarea propunerii primarului.
Așadar, drumul forestier Gorița rămâne doar o pată neagră în istoria Brașovului!
Consilierii locali au votat pentru:
Art. 1 Derularea în forma inițială a proiectului ce face obiectul contractului de finanțare nr. C0430F000011770800019 din 15.12.2017, încheiat de Municipiul Brașov cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, nu mai este oportună.
Art. 2 Se mandatează Primarul Municipiului Brașov pentru renegocierea contractului de finanțare nr. C0430F000011770800019 din 15.12.2017 încheiat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în sensul prelungirii duratei acestuia și a eliminării din obiectul proiectului a construirii drumului forestier nou de 11,003 km și limitarea acestuia la reabilitarea drumurilor forestiere existente.
Atașez proiectul de hotărâre și raportul de specialitate.
Leave a Reply