DRDP Brasov urmează să semneze în cursul săptămânii viitoare contractul în valoare de 213,4 milioane de lei cu S.C. VIAROM CONSTRUCT S.R.L., declarat câștigător în urma procedurilor de achiziție publică. Menționăm că pentru acest lot de 36 de kilometri au fost depuse 4 oferte.
Investiția prevede, printre altele, lărgirea la 4 benzi de circulație a sectorului cuprins între ieșirea din municipiul Brașov și intersecția cu drumul de legătură spre autostrada Râșnov – Cristian.
Pentru executarea lucrărilor de pe teritoriul județului Argeș (sectorul dintre Câmpulung și limita dintre județele Argeș și Brașov) a fost desemnată asocierea GROMA HOLD EOOD & EVROPEISKI PATISHTA AD & S.C. GOTT STRASSE S.R.L. & S.C. PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L., însă a fost înregistrată și o contestație din partea uneia dintre firmele ofertante, astfel semnarea contractului se mai amână. Pentru lucrările de modernizare de pe acest sector de 38 de kilometri au fost depuse 6 oferte, valoarea contractului fiind de 406,7 milioane de lei.
Menționăm că lucrările vor dura 18 luni după semnarea contractelor și predarea amplasamentului către constructori, care vor putea începe imediat șantierul având în vedere că lucrările au deja proiect tehnic aprobat și autorizație de construire. Investiția prevede aducerea drumului la parametrii normali de funcționare și fluidizarea valorilor de trafic. Pe lângă lucrările de ranforsare și lărgire a carosabilului la minim 7 m, proiectul prevede și modernizarea a 13 poduri, resistematizarea a 21 de intersecții, numeroase lucrări de consolidare, respectiv refacerea sistemului de evacuare a apelor pluviale.
Leave a Reply