DRDP Bra;ov a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare a sectorului de 37,6 km între Câmpulung Muscel (județul Argeș) și Fundata (județul Brașov).
Contractul în valoare de peste 426 de milioane de lei va fi dus la bun sfârșit de S.C. ANTREPRIZA DE REPARAŢII ȘI LUCRĂRI ARL CLUJ S.A. care are la dispoziție 18 luni pentru realizarea investiției, din momentul emiterii ordinului de începere. Menționăm că în acest caz constructorul poate începe imediat lucrările având în vedere că proiectul are deja proiect tehnic avizat și autorizație de construire.
Pe lângă refacerea totală a straturilor de asfalt, proiectul prevede lărgirea carosabilului la minimum 7 m, reabilitarea sau reconstruirea a 7 poduri și a 89 de podețe de pe traseu.
Vor fi resistematizate 5 intersecții cu drumuri laterale și vor fi reamenajate aproximativ 1300 de accese la proprietăți.
O provocare aparte pe acest sector sunt lucrările de consolidare, corpul drumului fiind afectat în momentul de față de numeroase zone cu alunecări de teren și cedări ale terasamentelor.
La finalizarea lucrărilor vor fi refăcute toate elementele de semnalizare, marcaje și indicatoare rutiere, și toate elementele de siguranță rutieră.
Leave a Reply