Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE, cercetat în stare de detenție, la data faptelor trezorier al PSD, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, în formă continuată,
– delapidare, în formă continuată.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 10 aprilie 2017 – 22 mai 2018, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în calitatea menționată mai sus, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, ar fi utilizat suma totală de 550.522 lei din conturile partidului pentru achitarea, către o societate comercială, a unor cheltuieli ocazionate de deplasarea și/sau cazarea în destinații turistice exotice a sa și a altor persoane.
De menționat este că, din suma de mai sus, 231.040 lei ar fi reprezentat o parte din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă.
Pe parcursul urmăririi penale s-au depus într-un cont deschis de ANABI pe numele inculpatului, sumele reprezentate de paguba cauzată și cheltuielile judiciare efectuate în etapa urmăririi penale, fiind dispuse măsuri asiguratorii pe acele sume de către procurorii DNA.
În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 6 ani închisoare cu executare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani după executarea acesteia, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (trezorier partid politic) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii luate în cauză.
Drăghici Mircea Gheorghe a avut trei mandate de deputat, pe listele PSD, în perioada 2008 – 2020, în circumscripția electoralănr. 3 – Argeș.
Drăghici Mircea Gheorghe a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni similare pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de cinci ani închisoare cu executare:
Prin decizia penală nr. 227 din 01.07.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea inculpatului DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE, la data faptelor trezorier al unui partid, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria, ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de utilizare a subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate și delapidare.
Constată că persoana vătămată Partidul Social Democrat, nu se constituie parte civilă în cauză.
Confiscă de la inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe suma de 19.000 de euro în echivalentul în lei la data executării.
Obligă inculpatul la plata sumei de 4.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Sursa foto: cdep.ro
Leave a Reply