Dacă domnul Vela, pe care nu-l mai consider ministru, ci colegul lui Daniel, vrea să pună polițiștii să facă livrări pentru BOR, atunci îi cer și eu niște polițiști să le dau ceva de făcut.
Poliția a ajuns să facă treabă pentru o instituție privată. Polițiștii sunt scoși să facă treburi în interes personal, ceva curierat, în baza unui acord semnat. Domnule Vela, polițiștii nu sunt misionari, ci angajați ai statului, adică ai interesului public.
Reamintesc că suntem în stare de urgență din cauza pandemiei de Covid-19. Interesul public în acest caz este limitarea efectelor pandemiei, adică păstrarea unui număr cât mai mic de îmbolăviri și, în consecință, de morți.
Din păcate, Constituția nu spune explicit că suntem stat laic. Și nici nu suntem stat laic atâta timp cât avem ore de religie, icoane în școli și salarii plătite preoților din bani publici. Avem icoane sau cruci și în instituțiile statului.
Avem și campanii electorale în biserici, iar acordul semnat de Vela cu Patriarhia se încadrează tot la mișcări electorale. PSD-ul își făcea campanie cu BOR la referendumul pentru familie. PNL își face campanie tot cu BOR, în timpul pandemiei. Ambele discriminează și reprezintă o subminare a statului de drept și un pericol la adresa sănătății publice. Aceste exemple setează niște practici care nu ar trebui să aibă loc într-o democrație, practici care pot ajunge să pună pericol drepturile și libertățile oamenilor.
În Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, la Secţiunea Relațiile dintre stat și culte, la aricolul 9 se precizează următoarele:
(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în fața legii și a autorităților publice. Statul, prin autoritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări față de vreun cult.
Mai mult, deși este decisă de alții prin botez, religia este o opțiune personală și așa și trebuie să fie. Nu e vorba de a interzice exercițiul religios. E vorba ca acesta să fie făcut în spațiul personal al fiecăruia. Religia nu este un spectacol, așa cum se practică în multe biserici, inclusiv în cea ortodoxă. Este despre o trăire interioară pe care o are fiecare.
Biserica și religia nu trebuie să aibă statut special, ci trebuie să respecte legea, așa cum toți ar trebui s-o facem. Și asta scrie în Constituție:
Articolul 4 Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni
(2) România este patria comuna și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasa, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială.
Articolul 6 Dreptul la identitate
(2) Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români.
Articolul 16 Egalitatea în drepturi
(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
În final, domnule Vela, demisia când o depuneți?
Sursa foto: Facebook Marcel Vela
Leave a Reply