Documentar marca KineDok marți, 31 martie, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania

Publicul brașovean este invitat marți, 31 martie, de la ora 18, la proiecția ultimului film din seria KineDok la Centrul Multicultural al Universității Transilvania, în clădirea Rectoratului din Livada Poștei (Bulevardul Eroilor nr. 29).

Documentarul „Balomania”, o producție Danemarca–Spania, urmărește o comunitate din favelele Braziliei în care construirea și lansarea baloanelor uriașe cu aer cald reprezintă o tradiție și o formă de artă transmisă din generație în generație. Astăzi însă, autoritățile au transformat această practică într-o activitate ilegală, iar cei implicați sunt obligați să se ascundă. Filmul surprinde obsesia, riscurile și sacrificiile din spatele acestor spectacole aeriene impresionante.

Invitat la discuția de după film este Florin Dumitrescu, lector universitar doctor. Discuția va fi moderată de Andra Pop și Anne Marie Alexandru, studente la Universitatea Transilvania.

Programul european KineDok promovează filme documentare creative în spații alternative în 5 țări europene. În România, proiecțiile de filme urmate de discuții cu specialiști din diferite domenii au loc în muzee, biblioteci, licee, grădini, huburi creative sau librării în peste 20 de orașe. Proiecțiile sunt organizate de parteneri locali, coordonați de organizatorul național, Asociația One World Romania.

La Brașov, KineDok revine pentru pentru al 11-lea an consecutiv.

Intrarea este liberă, iar filmul are subtitrare în limba română.

_____________

KineDok este un program unic în Europa, desfășurat simultan în cinci țări: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația și România. În România, programul este coordonat de Asociația One World Romania, în parteneriat cu festivalul de film documentar și drepturile omului One World Romania. Documentarele selectate circulă anual în sute de spații alternative din toate cele cinci țări, contribuind la formarea unei comunități culturale active și la dezvoltarea dialogului social prin film.

Înființată în 2009, Asociația One World Romania organizează anual la București festivalul One World Romania, singurul festival din țară dedicat filmului documentar și drepturilor omului. Asociația folosește filmul documentar ca instrument pentru dialog social și politic, ca fereastră spre lume și ca mediu care stimulează reflecția și formarea comunităților. Prin activitățile sale, organizația contribuie la creșterea interesului pentru filmul documentar în România, atât în rândul publicului larg, cât și în programe educaționale.

Organizator național: Asociația One World Romania
Parteneri: Institute of Documentary Film (Republica Cehă), Filmtopia (Slovacia), Anthropolis (Ungaria), Restart (Croația)

Organizator local: Artburg, Centrul Multicultural al Universității Transilvania

Cu sprijinul: Programul Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene, Centrul Național al Cinematografiei

Leave a Reply

Your email address will not be published.