Compania APA Brașov S.A. implementează „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov/Regiunea Centru – etapa II”, Cod SMIS 2021 319762, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027, Contractul de Finanțare nr. 31/19.06.2024 încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă. Proiectul va fi implementat prin 13 contracte de lucrări.
Unul dintre acestea este Contractul de lucrări BV-CL-03 – Reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în Municipiul Brașov. Lucrările vor fi executate în baza Autorizației de Construire nr. 108 din 26.09.2022, emisă de Consiliul Județean Brașov, care a fost prelungită până la 26.09.2026.
Valoarea contractului este de aproximativ 95,35 milioane de lei, fără TVA. Durata de execuție este de 30 de luni, începând de astăzi, 25 august 2025.
Etapa întâi de lucrări cuprinde următoarele străzi:
- Codrii Cosminului
- Stadionului
- Avram Iancu
- Universității
- Al.I.Cuza
- Iuliu Maniu
- Bulevardul Muncii
- Tâmpei
- Vasile Alecsandri
- Zorilor
Contractul cuprinde reabilitarea rețelei de distribuție a apei, pe o lungime de 33,26 km, pe un număr de 93 de străzi, precum și reabilitarea arterelor de transport, pe o lungime de 13 km. În plus, va fi implementată și o instrumentație pentru monitorizare de tip SCADA.
Acestea vor presupune săpătură, zgomot și praf pe toată perioada defășurării lor. Îi asigurăm pe toți brașovenii că vor fi informați în mod constant pe tema progresului lucrărilor și că toate aceste investiții sunt realizate pentru sănătatea publică și pentru protejarea mediului înconjurător.
Detalii contract de lucrări – BV-CL-R03 – PDD Reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în Municipiul Brașov
Antreprenor: ASOCIEREA AWE INFRA și DIMEX 2000 COMPANY S.R.L.
Data semnării contractului: 26 iunie 2025
Data ordinului de începere a lucrărilor: 25 august 2025
Durata de execuție a lucrărilor: 30 luni
Valoarea contractului: 95.353.366,75 lei (fără TVA)
Descrierea lucrărilor:
- Reabilitarea rețelei de distribuție a apei (pe o lungime de 33,26 km), pe un număr de 93 de străzi in zonele cartierelor Astra (între Calea București si Carpaților), Răcădău/Valea Cetății (între Carpaților si Tâmpei), Blumăna/Bartolomeu (străzile secundare între Mihai Viteazul și Lungă), Centru (Aurel Vlaicu și străzile adiacente)
- Reabilitarea arterelor de transport, pe o lungime totală de 11,69 km, pe un număr de 20 de străzi în zona Astra-Calea București
- Reabilitarea arterelor de transport din zona Dealul Melcilor, pe o lungime totală de 1,32 km
- Instrumentație pentru monitorizare parametrii hidraulici în rețeaua de distribuție într-un sistem de tip SCADA
În săptămâna 25 – 29 august 2025, sunt în desfășurare lucrări premergătoare pentru organizarea de șantier.
Foto: Compania Apa Brașov


Leave a Reply