Pentru a asigura un sistem facil și transparent de accesare a finanțărilor nerambursabile pe care Primăria Brașov le acordă organizațiilor de drept public sau privat care derulează proiecte din domeniile copii și tineret, mediu, social, educație și comunitate, cu impact direct asupra cetățenilor municipiului, am pus în dezbatere publică, astăzi, „Ghidul unic pentru finanțarea nerambursabilă din bugetul Municipiului Brașov conform legii 350/2005“.
Documentație completă AICI.
Principala calitate a acestui ghid este unificarea sistemului de finanțare pe care Primăria Brașov îl alocă în baza prevederilor Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. Odată cu aprobarea și intrarea lui în vigoare, organizațiile care vor să deruleze proiecte cu finanțare nerambursabilă pentru cetățenii municipiului Brașov vor avea la dispoziție aceleași condiții de finanțare, indiferent de domeniile pentru care vor să acceseze fondurile puse la dispoziție de municipalitate.
O a doua modificare importantă este creșterea valorii finanțărilor, la maxim 200.000 de lei pentru un proiect, indiferent de zona sa de adresabilitate.
„Ne dorim ca brașovenii să poată beneficia de cât mai multe proiecte de calitate și care să aibă un impact pozitiv asupra lor. Tocmai de aceea, ne-am propus să oferim finanțări pentru mai multe domenii dedicate comunității și să îmbunătățim modul în care finanțăm organizațiile care doresc să deruleze astfel de proiecte. Am creat un instrument unic prin care se pot accesa granturile municipalității, stabilite în baza Legii 350/2005. În acest fel ne asigurăm că finanțările pe care le acordăm, indiferent de domeniul de aplicare, vor duce la o creștere a calității vieții pentru noi toți, iar modul în care se accesează aceste fonduri este unul transparent. Așteptăm propunerile voastre până în data de 5 februarie, pentru a prezenta Consiliului Local cea mai bună formulă de finanțare”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.
Conform proiectului aflat în dezbatere, ghidul prevede oferirea de granturi pentru mai multe domenii, astfel:
– „Copii și tineret”, în cadrul acestei componente proiectele pot avea drept grup țintă doar copiii și tinerii, pe următoarele arii de intervenție: Educație în problematica drepturilor civice și drepturilor omului; mediu, respectiv acele proiecte prin care copii și tinerii sunt implicați în protejarea mediului și a luptei împotriva schimbărilor climatice; Sănătate, de la evaluarea stării de sănătate a acestora, la campanii de informare și conștientizare cu privire la consumul de droguri;
– „Mediu și dezvoltare durabilă”, domeniu prin care vor fi finanțate proiectele care vizează mobilitatea și transportul alternativ; managementul deșeurilor; spațiile verzi și reconversia urbană; calitatea aerului și energia regenerabilă;
– „Social“, axă de finanțare prin care vor fi cofinanțate proiectele care vizează următoarele domenii: violența în familie; vârstnici aflați în situație de risc social; persoane cu dizabilități sau întârzieri în dezvoltare; tineri dezinstituționalizați; sănătatea mintală;
– „Educație“, scopul acestui domeniu de finanțare fiind creșterea gradului de participare activă și sistematică a populației de toate vârstele, în următoarele arii de interes: educație pentru participare civică; educație pentru sănătate; învățământ dual; educație alternativă; combaterea discriminării;
– „Comunitate“, domeniu prin care vor fi finanțate proiecte care vizează istoria locală; promovarea Brașovului turistic; încurajarea practicării sportului și a activităților fizice; evenimente și acțiuni în cartiere.
Conform propunerii executivului, supusă dezbaterii publice, vor exista două tipuri de grant pe fiecare dintre domeniile vizate: mici, cu valoare de până la 100.000 de lei, și granturi mari, cu valoarea cuprinsă între 100.001 și 200.000 de lei.
În cazul în care după evaluarea și selecția proiectelor depuse rămân fonduri nealocate, acestea se vor distribui, în ordinea punctajelor obținute, indiferent de tipul de grant sau domeniul de intervenție ales de solicitant.
Având în vedere că finanțarea proiectelor culturale și sportive sunt reglementate de alte prevederi legale, acestea vor avea propriile ghiduri de finanțare.
Brașovenii pot trimite propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ pe e-mail infopublice@brasovcity.ro, către Primăria Braşov, Biroul Informații Publice și Mass-Media, sau prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni (program Luni-Joi, 8.00- 14.00,Vineri de la 8.00-13.00).
Foto: Primăria Brașov
Leave a Reply