Desfășurată la Brașov pe parcursul a patru zile, începută joi, 17 octombrie 2024 și încheiată duminică, 20 octombrie 2024, prima ediție a Cupei Excelenței în Șah, competiție omologată de Federația Internațională la care a participat elita juniorilor brașoveni deținători de titluri internaționale care au adus numeroase medalii mondiale, europene și naționale orașului nostru, alături de câțiva dintre seniorii brașoveni de top, și-a desemnat câștigătorii, după 6 runde de șah clasic.
Juniorul nr. 1 din România – sub 20 de ani – în anul 2023 (candidatul de maestru în vârstă de 11 ani Vladimir Sofronie-campion european și balcanic) și junioara nr. 1 din România în anul 2023 (w-candidat de maestru în vârstă de 16 ani Maria Lia Alexandra-medaliată la campionatele europene și multiplă campioană națională), sunt ambii brașoveni și au luat parte la competiția de prestigiu recent încheiată la Brașov! Ambii au fost premiați în cadrul Galei Șahului Românesc de la Palatul CEC București, în decembrie 2023. Brașovul are deci cei mai buni juniori din România!
Printre participanții la competiție s-au mai numărat brașovenii: maestrul FIDE Vrencian Lehel-campion mondial ELO<2000 în anul 2013; candidat de maestru David Botea (16 ani)-medaliat la campionatele Uniunii Europene; w-candidat de maestru Bădică Ariana (13 ani)-campioană a Uniunii Europene și multiplă campioană națională și alți tineri de perspectivă.
Ideea organizării acestui turneu a fost aceea de a creea un cadru propice pentru ca acești tineri brașoveni de elită să poată deveni și mai buni, jucând aceste puternice turnee acasă, la Brașov, ei urmând să ne reprezinte orașul anul viitor, la competiții naționale și internaționale.
Cupa Excelenței în Șah a fost organizată de Clubul Sportiv Logic 64 Brașov, înființat în anul 2010 și condus de cei doi foști sportivi de înaltă performanță: maestra FIDE Claudia Sofronie, vicecampioană mondială și europeană la junioare și maestrul internațional Iulian Sofronie, campion național la seniori în anul 2000.
Participarea la competiție a fost gratuită, premiile fiind oferite de sponsorul evenimentului: Raptronic Process Engineering.
La finalul celor 6 runde ale competiției, câștigător, neînvins, a fost desemnat maestrul FIDE Vrencian Lehel, campion mondial la categoria ELO<2000 în anul 2013.
Primele locuri au fost ocupate de:
loc 1. maestrul FIDE Vrencian Lehel
loc 2. maestrul Internațional Sofronie Iulian
loc 3. Veress Armand
loc 1 juniori. candidat de maestru Sofronie Vladimir
Tânărul sportiv clasat pe locul 3, Veress Armand, ca urmare a performanței din acest turneu, a trecut bariera ELO 2300, obținându-și, astfel, titlul internațional de maestru FIDE. Armand practică șahul de la vârsta de 4 ani, fiind elevul Clubului Sportiv Logic 64 Brașov timp de 12 ani (din anul 2010 până la sfârșitul anului 2022). La primul său campionat național a participat în anul 2013. Iată că, după 14 ani de muncă continuă, pasiune pentru șah și perseverență, a reușit obținerea titlului internațional de maestru FIDE.
Mezinul competiției, candidatul de maestru în vârstă de 11 ani, Vladimir Sofronie, a reușit o clasare fruntașă și un câștig de 16 puncte ELO. El va participa peste câteva zile la un turneu internațional de seniori la Benidorm (Spania), alături de alți 200 de participanți din 22 de țări. Acest puternic turneu a fost pentru el o ocazie foarte bună de a-și perfecționa deschiderile și strategiile, în vederea unei clasări cât mai bune la Benidorm.
Multumim încă o dată sponsorului Raptronic Process Engineering, partenerului Centrul Comunitar Kastel și pentru gustoasele pizza oferite de Pizza Iolo.
Organizatorul evenimentului, Clubul Sportiv Logic 64 Brașov își dorește ca această ediție a Cupei Excelenței în Șah să fie doar prima dintr-o lungă serie de viitoare ediții lunare sau măcar trimestriale, astfel că pentru a-II-a ediție care este preconizată a avea loc timp de 2 zile în perioada 16-17 noiembrie, caută parteneri care să îi poată pune la dispoziție în primul rând o sală unde să se desfășoare competiția, susținând astfel dezvoltarea acestor tineri șahiști și drumul lor spre performanță.
Juniorii brașoveni, care au adus numeroase medalii naționale și internaționale, au nevoie să organizăm pentru ei astfel de turnee acasă, să-i ajutăm să progreseze prin astfel de competiții puternice și să-i promovăm, pentru că puțini știu ce copii minunați și talentați la șah are Brașovul.
Cei care doresc să devină parteneri ai viitoarelor ediții ale Cupei Excelenței în Șah, îi pot contacta pe cei doi antrenori ai clubului sportiv organizator:
Maestrul internațional Iulian Sofronie 0745629892
Maestra FIDE Claudia Sofronie 0745322342
Foto: arhiva personală a familiei Sofronie
Leave a Reply