Reprezentanții Filialei Brașov a Caravanei cu Medici au prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, primele două defibrilatoare externe automatizate instalate pe domeniul public, echipamente care au rolul de a asigura intervenția rapidă pentru a salva viața celor care suferă un infarct. Ele au fost instalate în două zone intens circulate, Piața Sfatului și Livada Poștei. Defibrilatoarele au fost donate municipalității de către această asociație ca parte a proiectului „O secundă pentru viață”, inițiat de dr. Alexandru Covaciu.
„Am amplasat două defibrilatoare externe în Brașov, unul în Piața Sfatului și unul Livada Poștei. Ele sunt singurele care pot fi accesate 24 de ore din 24. A doua parte a acestui proiect constă în oferirea de cursuri de prim ajutor în școlile din jurul zonei unde am amplasat aceste defibrilatoare. După cum știți, în România există foarte puține defibrilatoare amplasate în locuri publice. Pe lângă asta, nu foarte mulți știu să le folosească, și mai puțini au noțiuni elementare de resuscitare cardio-pulmonară. Practic, prin acest proiect, și amplasarea defibrilatoare lor și oferirea cursurilor de resuscitare în școli, vom închide cercul salvatorilor și vom avea un proiect cu adevărat cu succes. Gândiți-vă că în primele trei minute după un stop cardiac, creierul moare. Timpul de răspuns a unei ambulanțe în Europa este de opt minute. Dacă nu avem noțiunile acestea, practic acel om care suferă un stop cardiac, un om care poate fi salvat, pierde această luptă”, a declarat dr. Alexandru Covaciu, care a mai precizat că aparatul costă 11.000 de lei și că, potrivit normelor europene, ar trebui să existe cel puțin un astfel de aparat la 10.000 de oameni.
DEA (defibrilator extern automat) este un dispozitiv portabil care detectează în mod automat aritmiile cardiace amenințătoare de viață, fiind capabil să le trateze prin administrarea de șoc electric, permițând inimii să restabilească un ritm eficient. Locul în care se poate găsi un defibrilator este marcat cu un semn universal DEA, simplu și clar, care poate fi recunoscut în întreaga lume.
Defibrilatorul este proiectat pentru a fi ușor de utilizat, îndrumând salvatorul cu instrucțiuni audiovizuale clare. Prin urmare, oricine acordă primul ajutor este încurajat să îl acceseze.
Stopul cardio-respirator este una dintre principalele cauze de deces în Europa, afectând aproximativ 350.000-700.000 de persoane pe an. Este bine cunoscut faptul că în zonele în care accesul la defibrilatoare este facilitat, rata de supravietuire creşte substanțial.
Valoarea acestui proiect este de 22.000 de lei, pentru ambele defibrilatoare, Asociația Caravana cu Medici a strâns această sumă atât prin proiectul înscris la cursa cu obstacole a comunității, Brașov Heroes, derulat de Fundația Comunitară, dar și prin sprijinul unor parteneri privați: Velmoft, Instal-Dac, Vasco, Instal Carpatica.
Acest proiect unic pentru comunitatea brașoveană a prins viață datorită implicării deosebite a ambasadoarei Laura Dan, a susținătoarei Nagy Lenke care au mobilizat donatori corporate, a unui donator anonim, a donatorilor individuali și a alergătorilor-donatori de la Brașov Heroes – cursa cu obstacole a comunității – ediția a noua.
„A fost un proiect în cadrul programului de finanțare Brașov Heroes al Fundației Comunitare, ajuns anul acesta la a IX-a ediție. Considerăm că este un proiect relevant pentru comunitatea noastră, un proiect unic prin faptul că nu a mai existat așa ceva implementat, și este clar de ce este extrem de important: fiindcă salvează vieți și va salva vieți de acum încolo mulți ani de zile. Bineînțeles, e important să avem și aceste cursuri de prim ajutor, ca să fie cât mai multe persoane care să știe să folosească defibrilatorul. «Caravana cu medici» este a doua oară într-un proiect de finanțare la noi. Sperăm să colaborăm și în continuare cu ei. Sunt două defibrilatoare amplasate în momentul de față, dar ne dorim să fie cât mai multe, în toate cartierele Brașovului”, a explicat Laura Popeea, directorul executiv al Fundației Comunitare Brașov.
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply