Primăria Brașov anunță azi că „le-a pregătit brașovenilor și turiștilor o petrecere în aer liber de Revelion, un show de lasere și un foc spectaculos de artificii în Piața Sfatului”, iar „RATBV se mobilizează și de această dată pentru un transport sigur și fără griji”.
„Brașovenii și turiștii sunt din nou invitați în Piața Sfatului, pentru o petrecere animată de DJ cunoscuți și acompaniată de show-uri de lasere și focuri de artificii”. Poftiți, deci, de vă îngrămădiți, ca de fiecare dată, ca în fiecare an. Pare că nu am învățat nimic, deși în fiecare an Cetatea este efectiv blocată în trafic.
Știți cine organizează, nu? Aceia care fluidizează și deblochează orașul.
Întreb, de ce nu se organizează marile evenimente în spații mai accesibile pentru mulțimi mari, cum ar fi Centrul Civic sau poate chiar Parcul Tractorul?
Iată ce spune Primăria Brașov despre organizarea transportului public.
„RATBV SA va asigura transportul brașovenilor și turiștilor din cartiere în Livada Poștei și retur, programul fiind extins până la ora 1.30 pe 13 linii. Linia 20, care face legătura cu Poiana Brașov, va funcționa până la ora 6.00, pentru brașovenii care aleg să petreacă trecerea dintre ani în Poiana Brașov.
Pentru a veni în sprijinul miilor de brașoveni și turiști care doresc să fie prezenți în Piața Sfatului în momentul trecerii dintre ani, la solicitarea primarului George Scripcaru, operatorul de transport RATBv va prelungi programul pe 14 linii, după ora 21.00, ora la care se efectuează ultimele curse.
Pe 13 rute în interiorul orașului, care fac legătura dintre cartiere și Livada Poștei, mijloacele de transport în comun vor avea un program prelungit în intervalul 21.00 – 1.30. Este vorba de troleibuzele și autobuzele care circulă pe următoarele linii: 1, 2, 2B, 4, 5, 6, 16, 17, 28, 31, 34, 36, 41.
Pe linia 20, care face legătura cu Poiana Brașov, programul va fi prelungit până la ora 6.00, un autobuz asigurând transportul între Livada Poștei și Poiană.
Restul liniilor vor încheia programul la ora 21.00 (ultima plecare din capetele de linie), în noaptea de 31 decembrie.
Mijloacele de transport în comun vor intra în program normal, pentru o zi de sărbătoare, în data de 1 ianuarie, începând cu ora 7.00.”
Și nu, nici administrația Coliban nu a făcut altceva.
Și la final vă las ceva de la Emil Boc, Clujul renunță la focurile de artificii de Revelion 2025.
Foto: Primăria Brașov
Leave a Reply