Vineri, 22 martie, începând cu ora 19:00, în Tipografia, are loc ediția cu nr. 61 a clubului de lectură Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets. Invitați la această ediție sunt Tiberiu Neacșu și Vladimir Ciolan și evenimentul va fi moderat de Robert Gabriel Elekes și Dósa Andrei.
design afiș: Roxana Târziu
rezervări: 0722 373 090
TIBERIU NEACȘU (n. 1981, Timișoara) este poet și traducător. A fost editor al revistei online „Crevice”. Poemele lui au fost traduse în 11 limbi străine și publicate în „The Shallow Ends”, „Plume Poetry”, „Poesis Internațional”, „Crevice”, „Dilema veche” etc. A tradus din Peg Boyers, Lloyd Schwartz, Derek JG Williams, Ani Gjika, Mustafa Köz, W.H. Auden și alții.
Volume de poezii publicate: „Nebuna” (2000, Ed. Convorbiri literare), „Acrobat în zece paşi” (2013, Ed. Tracus Arte), „Sindromul Joubert” (2023, Ed. Cartier).
În 2018-2019 l-a tradus în antologie pe Frank Bidart (câștigător Pulitzer).
A fost unul dintre moderatorii „Lit Out Loud – șotron cu autori în viață la Manasia Hub”.
E cofondator al Cenaclului Matca și moderator.
VLADIMIR CIOLAN a debutat la frageda vîrstă de cinci ani la gazeta de perete a grădiniței din Dumbrăvița cu poemul pastoral “Grădinița cu doi flori și cu doi castraveciori”. Critica n-a fost blîndă cu el, căci la două zile după debutul editorial, poemul a fost înlocuit de peisajul cu lalea și trei fluturi al Dianei al cărei talent uriaș era depășit doar de cantitatea de ouă pe care mama sa o putea furniza săptămînal educatoarei. Aproape douăzeci de ani mai tîrziu, Vladimir a devenit el însuși critic la revista Level, unde a activat timp de zece ani ca jurnalist de gaming și aproape a luat un premiu. Și-a redescoperit talentul și pasiunea pentru proza absurdă în urma unui schimb de mail-uri neproductive la corporație, iar acum este un om înalt, corporatist fără program fix, inginer fără diplomă și nu în ultimul rînd prozator și poet fără publicații.
Leave a Reply