După ce luna trecută s-au finalizat lucrările de consolidare a unui sector a drumului care face legătura dintre Brașov și Poiană, acum Municipalitatea vrea să consolideze o zonă a drumului care face legătura dintre stațiune și orașul Râșnov, sector aflat în administrarea administrației (autorității) publice brașovene.
Această intervenție este necesară pentru a reduce riscurile ca, în timp, starea tehnică a acestei artere de circulație să se agraveze.
Astfel, pe Drumul Național 1E, pe un tronson de circa 2250 m, cuprins între km 12+150 și km 14+400 au apărut, în timp, o serie de deformații/denivelări ale drumului și alunecări importante de teren pe partea din aval a șoselei, impunându-se efectuarea unor lucrări de consolidare.
Zidurile de sprijin existente pe acest tronson sunt puternic afectate de fenomenul de instabilitate, prezentând fisuri pronunțate, înclinare față de unghiul de răsturnare a zidului, unele porțiuni sunt deplasate și fisurate, prezentând pericol de dislocare a unor elemente și de desprindere a parapetului. În dreptul alunecărilor de teren, parapetul din beton este desprins în totalitate.
Pe anumite sectoare, platforma drumului prezintă deplasări, tasări și chiar cedări locale la marginea părții carosabile, pe partea dinspre taluzul de rambleu, fisuri și crăpături, acestea fiind semne ale unor posibile cedări de taluz de rambleu/versant.
Podețele tubulare existente au secțiunea circulară și sunt din elemente prefabricate, cu fundație și suprastructură din beton, prezentând degradări majore și necesitând reparații.
Toate acestea conduc la afectarea circulației pe drum, iar pierderea stabilității poate conduce la afectarea totală a secțiunii de drum și în final chiar închiderea acestuia.
În urma realizării documentației autorizare lucrări de intervenții (DALI), s-au stabilit care sunt lucrările necesare pentru ca circulația pe acest drum să se desfășoare în condiții de siguranță:
– consolidarea zidurilor de sprijin cu micropiloți și ancoraje autoforante;
– reparația paramentului zidului prin cămășuire;
– echiparea cu barbacane și drenuri;
– repararea podețelor;
– refacere capete și timpane podețe;
– drenuri sub fundația drumurilor;
– ranforsarea structurii rutiere existente și construcție de structură nouă.
Pentru a putea realiza aceste lucrări, Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru elaborarea proiectului tehnic pentru obiectivul de investiție „Lucrări de consolidare DN 1E Poiana Brașov – Râșnov, km 12+150 – 14+400“.
Proiectantul va avea la dispoziție maxim 180 de zile pentru elaborarea documentațiilor necesare pentru realizarea lucrărilor, printre care: proiectul tehnic și detaliile de execuție (D.E.); documentațiile necesare pentru obţinerea/prelungirea avizelor, acordurilor, autorizațiilor, studiilor solicitate prin Certificatul de urbanism; proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire/D.T.A.C; proiectul de organizare a execuției lucrărilor/D.T.O.E.
Valoarea estimată este de 267.500 de lei, la care se adaugă TVA-ul.
Foto: Primăria Brașov
Leave a Reply