Consiliul Local Brașov a aprobat regulamentul de închiriere a locurilor de parcare în noile parcări publice pentru biciclete

Consiliul Local a aprobat în ședința de ieri hotărârea privind aprobarea Regulamentului pentru închirierea locurilor de parcare pentru biciclete în spații special amenajate în Municipiul Brașov, astfel că după intrarea în vigoare a acestui act normativ, Primăria va începe procedurile de închiriere a locurilor de depozitare a bicicletelor.

Într-o primă etapă, brașovenii din cartierele Noua, Astra și din zona Făget vor putea depune cererile de închiriere. Conform regulamentului, dacă există mai multe solicitări decât locuri de parcare, se va organiza o procedură de atribuire a locurilor disponibile prin licitație.

Dragi brașoveni, dragi bicicliști, iată că primele trei garaje pentru biciclete sunt amplasate și vor deveni operaționale din luna iunie. Deja am primit foarte multe cereri, de aceea este important să vă spunem că regulamentul va fi aprobat la finalul lunii mai; în luna iunie se va face selecția și primii bicicliști vor putea să-și depoziteze bicicletele în siguranță în aceste elemente de infrastructură. Avem un garaj pe Soarelui, în cartierul Astra, altul pe Prunului în Noua, altul în zona Gării, la Făget. Acestea sunt primele trei. Anul acesta vom mai amenaja încă trei în cartierele Brașovului. Avem foarte multe solicitări din Tractorul, din Răcădău, din Bartolomeu și  încă putem stabili împreună locația următoarelor trei garaje. Este foarte important pentru voi, pentru brașoveni, să aveți infrastructură sigură pentru stocarea bicicletelor, să încurajăm mijloacele alternative de transport, astfel încât să folosim din ce în ce mai mult transportul verde în orașul nostru”, a precizat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

Conform regulamentului adoptat de Consiliul Local, închirierea locurilor se va face pe o perioadă de un an de zile. O persoană poate închiria maximum două locuri, iar numărul maxim de locuri pentru fiecare familie este de patru.

Cei care doresc un loc de parcare trebuie să aibă domiciliu în proximitatea parcării pentru biciclete și să declare, pe propria răspundere, că dețin o bicicletă.

După intrarea în vigoare a regulamentului, brașovenii se pot înscrie pentru participarea la procedură atât on-line, prin intermediul portalului de servicii electronice https://www.brasovcity.ro/ro/interactioneaza_cu_primaria secțiunea Domeniul Public, “Obținere loc parcare biciclete” (care va deveni activă după intrarea în vigoare a hotărârii de consiliu), cât și la sediul primăriei, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni (CIC) (de asemenea, cererile vor fi înregistrate după intrarea în vigoare a hotărârii).

Locurile vor fi atribuite în ordinea depunerii cererii persoanelor fizice care au domiciliul stabil/reședința în apropiere (în cartier) și care au în proprietate o bicicletă. Dacă numărul cererilor este mai mare decât disponibilitatea locurilor de parcare, se va organiza o procedură de atribuire prin licitație a locurilor disponibile. Taxa este de 60 lei pe an, respectiv 5 lei/lună pentru un loc, în cazul în care nu se organizează o procedură de licitație (în situația în care numărul de cereri nu depășește numărul de locuri disponibile).

În prima etapă, Primăria pune la dispoziția brașovenilor trei astfel de parcări, una în cartierul Astra, pe str. Soarelui 15, una în Noua, pe str. Prunului 1 A, și una în zona Făget, pe str. 13 Decembrie 86 A.

Parcările pentru biciclete sunt amenajate sub forma unor containere standard, securizate, cu o înălțime de 2,5 m și au o capacitate de 50 de biciclete, în cazul celor de pe str. Soarelui și de la Făget, și de 25 de biciclete, în cazul celei din Noua. Accesul în parcare se va face printr-un sistem securizat, cu yală electromagnetică și cititor de card. Parcările vor funcționa independent energetic, fiind dotate cu panouri fotovoltaice. De asemenea, fiecare va fi dotată cu camere de supraveghere video. Valoarea unei parcări pentru 50 de biciclete este de 208.122,5 lei + TVA și 171.395 lei + TVA pentru cea de 25 de locuri.

În bugetul din acest an sunt prevăzute fondurile necesare pentru achiziția și amplasare a încă 3-4 astfel de parcări. După ce inspectorii Serviciului de Amenajare Zone de Agrement vor verifica pe teren propunerile primite de la brașoveni pentru amplasarea de noi astfel de parcări, se va demara procedura de achiziție.

Sursa foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.