Compania Națională de Investiții Rutiere anunță verificări în teren pe traseul Autostrăzii A 13 Brașov – Bacău

Compania Națională de Investiții Rutiere a avut, în ultimele două zile, noi discuții cu primarii comunelor brașovene Hărman, Sânpetru și Prejmer pe marginea variantei de traseu a Autostrăzii A 13 Brașov-Bacău.

Întâlnirile de lucru și verificările în traseu au avut loc, după ce, în urmă cu două săptămâni, la ședința convocată de către Consiliul Județean Brașov, a fost prezentată necesitatea reconfigurării variantei inițiale de traseu pentru a facilita realizarea unui obiectiv de importanță strategică în zona localității Sânpetru.

Astfel, echipa CNIR, alături de Prestatorul care realizează Studiul de Fezabilitate și reprezentanții autorităților locale din cele trei comune, au analizat cele mai bune soluții pentru protejarea comunităților locale de pe traseul autostrăzii și au urmărit în teren posibilele constrângeri precum : halda de cenușă, spitalul și aerodromul din Sânpetru, dar și zona protejată din zona Dealului Lempeș. Pentru a respecta cerințele de mediu, în zona Dealului Lempeș, se analizează proiectarea unui tunel cu o lungime cuprinsă între 400 și 600 de metri.

În următoarea perioadă, specialiștii CNIR, alături de reprezentanții firmei care elaborează Studiul de Fezabilitate vor avea întâlniri de lucru în județul Covasna, la Consiliul Județean și cu reprezentanții primăriilor de pe traseu.

Detalii tehnice obiectiv de investiții – Finalizare studiu de fezabilitate pentru A 13:

Traseul autostrăzii va avea punctul de început la km 0, la intersecția cu DN1, în apropierea localității Codlea (judetul Bv), iar punctul de final la km 160+000, la intersecția cu DN2, în apropierea localității Racaciuni (judetul Bc).

Valoare contract: 81.208.055,73 RON

Durată contract:

  • Perioada studiu de fezabilitate si servicii conexe: 28 luni
  • Perioada monitorizare geotehnica etapa 2: 36 luni
  • Perioada monitorizare geotehnica si asistenta tehnica pe perioada de proiectare si executie a lucrarilor etapa 3: 60 luni
  • Raport financiar final: 1 luna
  • Perioada totala contract: 125 luni

Lungime traseu – 164 km.

Noduri rutiere:

  • nod cu DN1
  • nod A3
  • nod cu DN13
  • nod cu DJ112
  • nod cu VO Sfantu Gheorghe
  • nod cu DN11
  • nod cu DN11C
  • nod cu DN11
  • nod (lemnia)
  • nod DN2

Stadiul contractului de servicii:

  • În data de 23.12.2023 a fost predat de catre Prestator „Raportul privind activitatea de cercetare și verificare a terenului de muniția rămasă neexplodată”;
  • Stadiul investigațiilor geotehnice – la data de 18.03.2025 erau realizate foraje în lungime de aproximativ 5600 m.

Foto: CNIR

Leave a Reply

Your email address will not be published.