Comisia de circulație a avizat propunerea Direcției Tehnice de resistematizare a zonei din fața gării.
„Având în vedere blocajele permanente, dar și nemulțumirea brașovenilor care nu au unde să îi lase pe cei care vor să intre în gară sau să îi ia, comisia a vizat propunerea de transformare a zonei din fața gării într-un sistem drop on – drop off”, anunță Primăria Brașov.

Astfel, vor fi amenajate mai multe culoare unde, pentru câteva minute, cei care debarcă sau îmbarcă persoane, pot aștepta. Acest sistem se aplică tuturor autoturismelor, nu doar celor de ridesharing.
De asemenea, în zona dinspre monument se va amenaja o stație taxi pentru călători care utilizează acest sistem de transport.
Din planșa pusă la dispoziție de Primăria Brașov vedem că locurile de parcare vor fi desființate și se vor face cinci culoare pentru îmbarcare debarcare. Un alt element este acela că trecerea de pietoni rămâne făcută doar în capătul culoarelor dinspre Terminalul RATBV, cu extindere până la stația de taxi nou amenajată lângă monument.
Acest lucru arată că inițiatorul nu ia în calcul faptul că persoanele care coboară din mașini, fie pe culoare, fie de la locurile dedicate taxiurilor, nu vor merge până la trecerea de pietoni și vor traversa culoarele direct.
Inclusiv traversarea spre hotel se va face direct, căci oamenii nu vor ocoli pentru a traversa pe la treceri de pietoni, decât dacă sunt deja la trecere.
Acesta este urbanismul de „fluidizare”.
Sistematizarea anterioară a fost făcută în septembrie 2024.


Leave a Reply