Agent Green a surprins o firmă de exploatare care ignoră consecvent hotărarea Curții de Apel București din 2 iulie, precum și intervențiile Poliției și a Gărzii Forestiere. Organizația surprinsese deja firma Rebo Forest încălcând decizia instanței în perioada 3-13 iulie. Compania a fost din nou surprinsă de investigatorii Agent Green în luna august exploatând ilegal pădurea.
Un reprezentant al firmei fiind a fost surprins chiar sub influența alcoolului, iar altul a declarat că „e ghinionul meu”, făcând referire că a fost prins de Agent Green la furat a doua oară în decurs de numai o lună de la decizia Curții de Apel. Confruntat de anchetatorii Agent Green, reprezentantul Romsilva – Direcția Silvică Iași a declarat, referindu-se la tăierile ilegale, că: „Dacă comandați o ciorbă și sunteți la jumătatea farfuriei, eu cred că terminați mâncarea, nu?” Agent Green a chemat poliția și Garda Forestieră pentru a pune capăt tăierilor, pentru a sancționa firma și pentru a măsura prejudiciul.
Decizia Curții de Apel de suspendare a amenajamentelor silvice:
http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000390819&id_inst=2
„Ceea ce se întâmplă la Iași este un semnal periculos pentru siguranța națională. O firmă care încalcă o decizie judecătorească, care este încurajată de Romsilva să continue tăierile ilegale și care ignoră Poliția și Garda Forestieră dă exemplu altor exploatatori că Statul român nu mai există”, atrage atenția Mircea Barbu, șef investigații Agent Green.
„Din momentul deciziei instanței nu mai este voie să doboare arbori, se se tragă lemnul, să se fasoneze și să se transporte lemnul. Nu mai este voie nici măcar să se marcheze noi arbori pentru tăiere. Tot ce s-a tăiat aici a fost ilegal și continuă. Este doar de competența corpului de control a premierului să sancționeze aceste activități ilicite”, a adăugat Cătălina Rădulescu, avocatul Agent Green.
Curtea de Apel București a decis la 2 iulie 2021 în favoarea reclamantei Agent Green în proces cu pârâtele Romsilva, Ministerul Mediului și Agenția de Protecția Mediului din Iași. Suprafața vizată de decizia judecătorească este un record în România, tăierile fiind interzise acum pe 19.232 de hectare administrate de Romsilva prin Ocolul Silvic Dobrovăț și Ocolul Silvic Lunca Cetățuii. În prealabil, Agent Green câștigase la 24 mai și procesul prin care se judecase suspendarea actelor administrative: http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000920154&id_inst=2
Doar 1% din suprafața ariilor protejate unde instanța a dispus suspendarea tăierilor era strict protejată, restul de 99% fiind scoase la tăieri de Romsilva cu aprobarea Ministerului Mediului. În ultimii 2 ani s-au exploatat chiar și în ultimele parcele cu păduri seculare cu vârsta medie a arborilor de 120-160 de ani. Ministerul Mediului a aprobat exploatarea a peste 750.000 metri cubi de lemn pentru actualul deceniu fără studii de evaluare adecvată și strategică. În lipsa acestor evaluări obligatorii, instanța a decis în favoarea Agent Green iar Comisia Europeană a demarat un infringement împotriva României, procedurile urmând sa conducă la sancțiuni aspre care vor fi stabilite de Curtea Europeană de Justiție în cursul acestui an.
Zona a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România pentru habitate și păsări. Este o arie naturală (păduri de foioase, păduri în tranziție, pășuni, pajiști, terenuri arabile, pâraie tributare văii Bârladului) încadrată în bio-regiunea continentală a Podișului Central Moldovenesc ce adăpostește și conservă o gamă diversă de floră spontană și faună sălbatică. Aria naturală dispune de două tipuri de habitate naturale (păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum și Păduri dacice de stejar și carpen) ce asigură condiții de hrană și viețuire mai multor specii de mamifere mici, păsări și insecte și protejează elemente floristice rare. În mod inexplicabil, ministerul a uitat complet că prin propriul ordin Bârnova a devenit acum 13 ani o arie de protecție specială avifaunistică și în consecință aria nu are plan de management și s-au aprobat tăieri care vor lăsa fără habitat exact speciile de păsări pentru care aria protejată a fost desemnată.
Agent Green solicită corpului de control al prim-ministrului să verifice prestația Ministerului Mediului, a Gărzii Forestiere, a Gărzii de Mediu, a Agenței de Protecția Mediului și a Romsilva în cazul Codrilor Iașilor.
Totodată, organizația ecologistă reiterează solicitarea adresată Ministerului Mediului pentru:
- Creșterea suprafeței strict protejate din ariile protejate Natura 2000 Bârnova-Repedea de la 1% la minim 50% prin introducerea în categoria funcțională T I. Restul ariilor protejate trebuie să fie introduse în categoria funcțională T II.
- Înființarea ariei protejate de interes național “Parcul Natural Bârnova – Repedea” care va fi suprapus cu ariile protejate de interes european Bârnova – Repedea. Parcul Natural va corespunde categoriei V IUCN.
- Renunțarea la planurile de construcție de noi drumuri forestiere. Cele patru drumuri forestiere în curs de realizare nu au nici aviz de mediu și nici o evaluare adecvată de mediu. Acestea sunt planificate exclusiv în vederea exploatării masive a pădurii în zone cu biodiversitate ridicată și nu își au rostul într-un sit Natura 2000. Actuala rețea de drumuri forestiere este suficientă pentru intervenții în caz de dezastre naturale sau pentru salvarea de vieți omenești (turiști).
Sursa foto și video: Agent Green
Leave a Reply