Festivalul „Cobor între stejari” se desfășoară pe 3 și 4 iunie, la Ferma de Biodiversitate Cobor din satul transilvănean Cobor, în județul Brașov. Evenimentul cuprinde tururi ghidate și drumeții, povești despre stejari, dar și concerte sau momente artistice susținute de Mădălina Pavăl & Orchestra, Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase, Radu Croitoru, cunoscut și ca VlogOncello, 4Tune Quartet. Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro.
Aflat la prima ediție, „Cobor între stejari” este un festival organizat de Fundația Conservation Carpathia, cu sprijinul OAK Foundation, și își propune să pună în valoare pajiștile cu stejari seculari din jurul satului Cobor, și să prezinte eforturile de refacere a acestora. Totul în două zile de festival în care discuțiile despre arbori și istorie, drumețiile, atelierele pentru copii, dar și mișcarea, vor aduce o experiență de ținut minte. Istvan Kosa ecolog, specialist reconstrucție ecologică, va vorbi vizitatorilor prezenți la tururile pe pajiștile cu stejari despre importanța speciei și eforturile de refacere a pajiștilor cu gorun (Quercus petraea), la Cobor.
Cei care vor să-i surprindă pe cei de acasă pot trimite cărți poștale din cadrul festivalului, printr-un parteneriat cu Poșta Română. Mai mult decât atât, în cadrul festivalului va mai putea fi admirată o expoziție de imagini cu natura fascinantă a Munților Făgăraș și vor fi gustate bucate alese.
Festivalul integrează și „Carpathia Bike Tour”, ediția a doua, eveniment unde pasionații de ciclism s-au grăbit deja să-și rezerve toate locurile.
Program „Cobor Între stejari”
Sâmbătă, 3 iunie
10:00 Start Carpathia Bike Tour, plecare pluton cicliști de la Cetatea Rupea
10:00 Turul satulului transilvănean Cobor și vizită la Biserica Reformată
11:00 Tur ghidat la stejarii seculari din Ticuș – drumeție de aproximativ 4 ore (tur cu înscriere prealabilă: https://docs.google.com/…/1-C8vcb9NXFxeuc7NOiu8HKw…/edit)
12:00 Turul Fermei de biodiversitate Cobor și drumeție la puieții de stejar plantați în primăvară
16:30 Turul satulului transilvănean Cobor și vizită la Biserica Reformată
17:30 Final Carpathia Bike Tour, Cetatea Rupea
18:30 Concert 4Tune Quartet
19:00 Concert Mădălina Pavăl și Orchestra
*Copiii vor beneficia de ateliere și activități despre natură și biodiversitate
Duminică, 4 iunie
10:00 Turul satulului transilvănean Cobor și vizită la Biserica Reformată
11:00 Tur ghidat la stejarii seculari din Ticuș – drumeție de aproximativ 4 ore (tur cu înscriere prealabilă: https://docs.google.com/…/1-C8vcb9NXFxeuc7NOiu8HKw…/edit)
12:00 Turul Fermei de biodiversitate Cobor și drumeție la puieții de stejar plantați în primăvară
16:30 Turul satulului transilvănean Cobor și vizită la Biserica Reformată
19:00 Concert Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase
„Cobor între stejari” este locul de întâlnire dintre vechi și nou, între stejarii care s-au păstrat în zonă de sute de ani, dar și tinerii stejari care prind rădăcini aici, într-un proiect de reconstrucție ecologică demarat de Fundația Conservation Carpathia în anul 2019.
Detalii despre eveniment:
- https://fb.me/e/11prINpku
- https://www.carpathia.org/ro/cobor-intre-stejari-cel-mai-nou-festival-care-pune-in-valoare-stejarii-se-va-desfasura-pe-3-4-iunie-in-satul-cobor-din-judetul-brasov/
Opțiuni de cazare: https://cobor-farm.ro/ro/unde-te-poti-caza-daca-vii-la-cobor-intre-stejari/
Sursa foto: Fundația Conservation Carpathia – Alex Crețu și Victoria Donos
Leave a Reply