Clopoțelul de la capătul curcubeului

Pe terasa unui centru de afaceri, la apus, câțiva adolescenți se fugăresc în jurul clădirii cu pereți de sticlă și se stropesc cu bidoane de apă. Sunt uzi din cap până-n picioare. Norii întunecați intră în jocul lor și plusează cu o ploaie caldă de vară. Mai mulți tineri ies în fugă, unul după altul, dansând ca niște mici tornade. În timp ce îi filmez, cerul din spatele lor începe să se coloreze în roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo… Lumina se arcuiește, se întinde peste clădire și se scurge în pământ ca o cascadă de culori.

Vineri, 26 mai, am participat la festivitatea de încheiere a anului școlar, alături de copiii ucraineni de la școala alternativă din CATTIA Brașov. Aproape 200 de copii au fost sărbătoriți pentru meritele lor din acest an școlar, un an care a decurs atât de anormal pentru ei, departe de casă, familie și colegi. Pentru adolescenți, anii de liceu s-au scurs în pandemie și în război. În fața ecranelor, pe drumuri, în case străine sau în spații improvizate. Acum, la doar 17 ani, urmează să dea examenul de absolvire, echivalentul bacalaureatului în România. Apoi, trebuie să ia acele decizii despre care se zice că sunt cele mai importante în viață:

Ce vor face în continuare?

Vor merge la facultate sau vor începe să lucreze?

Se vor întoarce în Ucraina, vor rămâne aici sau vor pleca mai departe în altă țară?

Echipa de coordonare a centrului deschide evenimentul festiv cu un discurs de mulțumire pentru profesorii care au construit sistemul de învățământ alternativ din centrul comunitar, pentru părinții care au avut încredere într-o școală non-formală și pentru elevii care nu doar că au învățat să se adapteze la o nouă realitate, dar au reușit să aducă viață și veselie într-un centru de afaceri, reconvertit în centru comunitar.

„Mă bucur să văd o sală plină. Și mă bucur că spre deosebire de anul trecut acum avem o sală plină de prieteni, de oameni care se ajută între ei”, spune Andreea Vrînceanu, coordonatoarea centrului comunitar de la CATTIA Brașov. Anastasiia, colega ei, traduce în rusă.

Programul educațional de la Cattia a început ca un program de voluntariat care oferea diferite cursuri și activități pentru copii de toate vârstele. Apoi, cu sprijinul organizației World Vision, s-a dezvoltat într-un program educațional asemănător școlii clasice, cu profesori specializați, urmând programa din Ucraina, pentru ciclul primar și gimnazial și un afterschool pentru adolescenți. La această structură s-au adăugat ore de limbă română, activități artistice și sportive. Odată cu încheierea anului școlar, se termină și finanțarea pentru acest program. Vor rămâne doar activități recreative de tip summer school sau cursuri de limbi străine.

Decernarea diplomelor începe în ordine crescătoare, de la mic la mare. Primii sunt copiii din clasele primare, cei care au învățat ce înseamnă școala aici, la CATTIA. Își primesc diplomele mândri, cu emoții și zâmbete până la urechi, în aplauzele părinților. La sfârșit, mai mulți copii iau microfonul și le mulțumesc profesorilor pentru tot ce i-au învățat. După festivitate, copiii aleargă fericiți spre masa cu prăjituri și își continuă joacă pe holurile centrului comunitar.

Ceremonia adolescenților începe într-o notă mai solemnă. Oleksei și Yevgheny, doi frați gemeni de 16 ani, coboară scările amfiteatrului cu câte un steag în mână, unul al României, unul al Ucrainei. Publicul se ridică în picioare, se cântă ambele imnuri. Pe ecran pornește un cronometru – un moment de reculegere pentru victimele războiului.

Profesorii îi cheamă pe rând pe elevi și le înmânează diplomele bilingve, semnate cu stilou roșu de coordonatoarea centrului. Copiii au pregătit o serie de momente artistice – recită versuri în ucraineană și în română, cântă melodiile lor de suflet și dansează împreună după o coregrafie care combină mișcări de vals, dans modern și dans popular românesc. Apoi, se sting luminile și pornește o prezentare cu poze ale adolescenților din perioada școlii.

Ultimii care primesc diplome sunt cei 10 absolvenți de liceu. Îmbrăcați elegant, fetele în rochie sau costum, băieții cu cămașă sau sacou, poartă bandane lucioase în culorile Ucrainei – albastru și galben. Fiecare dintre ei e aplaudat energic de colegi când își ia diploma. „Îndrăzniți să visați și să vă construiți un viitor luminos! Știu că ne veți face mândri”, spune Andreea la final. „Și acum, la discotecă!”

Discoteca e de fapt cantina CATTIA, un spațiu cu pereți de sticlă, pe terasa largă a centrului comunitar, cu vedere spre Tâmpa și spre munții Făgăraș. Printre ultimele raze de soare, copiii dansează cu tot corpul și toată inima, fac hore, dau din cap pe heavy metal sau își iau profesoarele la dans pe muzica anilor 80. DJ-ul e un băiat blond care și-a notat cereri și le pune de pe youtube în ordinea în care simte că vibrează publicul. Între timp, se joacă minecraft pe telefon.

O femeie cu părul lung, ondulat, îmbrăcată în rochie roșie, se alătură adolescenților și dansează entuziasmată împreună cu ei pe o melodie ucraineană. Hanna e printre profesoarele lor preferate. Cu aerul lejer și zâmbetul larg, pare de-o vârstă cu liceenii.

„Am avut emoții pentru ei”, spune profesoara. „Acum 20 de ani, când am absolvit eu liceul, n-am fost deloc emoționată. Azi, în schimb, mi-am făcut griji, am vrut să iasă totul bine pentru ei. Îi iubesc foarte mult, de parcă ar fi toți copiii mei.”

Când li se face prea cald sau muzica nu mai e pe placul lor, absolvenții migrează în grupulețe pe terasă unde aerul s-a răcorit de la ploaia de vară, iar norii întunecați oferă un cadru optim pentru poze spectaculoase.

Mă așez lângă două fete, Bajena și Valeria. Facem un English speaking club, cum glumesc colegii lor care nu prea știu engleză. Amândouă se bucură că pot exersa limba. Bajena îmi povestește că lucrează deja ca web designer și că a învățat engleza în primul rând datorită jobului. Din toamnă vrea să se mute singură și să studieze la două universități în paralel – una în România și una în Ucraina.

Valeria va sta aici peste vară, apoi se va întoarce pentru studii în Ucraina. Încă nu știe în ce oraș, acolo unde va fi mai sigur. Și-ar dori să se mai vadă cu colegii cândva, înainte de plecare. I-a prins bine socializarea din viața reală cu prietenii pe care și i-a făcut aici. Mulți dintre colegii ei se vor întoarce în Ucraina, unii pentru că preferă să studieze acolo, la fel ca ea, alții pentru că părinții lor nu vor mai primi ajutorul financiar din programul 50/20 dacă nu își găsesc un loc de muncă și dacă nu înscriu toți copiii în sistemul educațional românesc.

Viki, o fată de 17 ani îmbrăcată într-un costum albastru deschis, alternează între dansuri energice și plimbări pe terasă. E revoltată că războiul i-a furat petrecerea de absolvire, așa cum ar fi trebuit ea să fie. Înainte să vină la evenimentul de la Cattia, a participat la o festivitate online cu colegii de clasă din Odesa, cei cu care a crescut. „N-a fost nicicum, n-am plâns, n-am râs”, spune ea. Viki urmează să plece a doua zi în Ucraina, singură cu autobuzul, ca să-și dea examenul de absolvire. Nu a mai găsit loc pe listele de la București unde se poate da acest examen. Nu știe cât va sta acasă, dar e convinsă că o așteaptă o viață nouă aici, în Brașov. Și-a luat atestatul de limbă engleză la Facultatea de Litere și din toamnă vrea să studieze psihologia la Universitatea Transilvania.

CATTIA a fost pentru acești tineri un spațiu de tranzit, un incubator care le-a prelungit copilăria întreruptă de război și i-a protejat de o aterizare forțată în maturitate. Acum, fiecare va trebui să-și aleagă drumul – întoarcerea acasă, într-o țară încă în pericol și cu multe lipsuri sau o viață nouă în care vor trebui să se desprindă de comunitatea lor. Sper că își vor aminti de fiecare dată când vor avea de luat o decizie grea că drumul lor a început cu un dans sub curcubeu.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Educația media – instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) – Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sprijinul UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția CJI și UNICEF.