Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov își întrerupe temporar activitatea

Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov anunță că Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret își va întrerupe temporar activitatea, ca urmare a unei decizii adoptate de Consiliul Județean Brașov, instituția sub autoritatea căreia funcționează biblioteca.

Decizia vizează realocarea spațiului în care își desfășura activitatea Centrul de Excelență către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, în vederea desfășurării unor activități tot în beneficiul copiilor din județ, dar și a persoanelor cu dizabilități.

În acest context, activitățile dedicate copiilor și tinerilor vor fi suspendate temporar, însă Biblioteca Județeană „George Barițiu” asigură toți utilizatorii săi, în special copiii din municipiul Brașov, că se lucrează activ pentru găsirea unei soluții optime de relocare a Filialei pentru Copii, astfel încât activitățile să fie reluate în cel mai scurt timp posibil.

Cărți pentru copii pot fi împrumutate de la celelalte filile ale Bibliotecii Județene.

Există și o petiție online prin care se cere Bibliotecii Județene și tuturor instituțiilor abilitate să ia atitudine pe toate căile oficiale, pentru a contracara hotărârea de a muta Biblioteca pentru Copii și Tineret.

Brașovenii sunt chemați să susțină cultura, prin a se opune desființării Centrului de Excelență pentru Copii al Bibliotecii Județene „George Barițiu” – Brașov, care a fost hotărâtă în ședința Consiliului Județean din 30.04.2025.

Menționăm că spațiul actual a fost creat special pentru a fi bibliotecă, încă din 2003, având calitatea triplă de bibliotecă, jucăriotecă și spațiu educațional, oferit atât pentru împrumutul de carte, cât și pentru activități, proiecte, expoziții, evenimente, programe educaționale, care implică atât copii, cât și adulți (părinți și profesori).

Înțelegem că Hotărârea Consiliului Județean a fost luată cu scopul de a permite instituției DGASPC să se mute în spațiul bibliotecii mai sus menționate, însă nu a avut loc o analiză prealabilă a acestui centru-bibliotecă, pentru a-i înțelege importanța în viața comunității brașovene. Cu respect scriem și fără a atenta la drepturile altor categorii sociale, recunoscându-le importanța, semnalând că instituțiile înseamnă OAMENI. Astfel, ambele instituții au nevoie de spații adecvate, care să le răspundă cu adevărat nevoilor, lucru ce se poate întâmpla fără a interveni, a perturba sau a distruge o instituție care funcționa deja foarte bine, adică biblioteca. Important de menționat este și faptul că o bibliotecă pentru copii trebuie să fie accesibilă și într-un spațiu adecvat (cum este acesta, special creat), poziția ei actuală fiind un avantaj pentru cititori.

Cerem să se țină cont că instituția bibliotecii (Secția pentru Copii și Tineret) are o activitate extraordinar de bogată, ale cărei rezultate se pot vedea atât în articolele și postările publice din mediul online, cât și din activitățile nenumărate desfășurate zilnic atât cu cititorii ocazionali, cât și cu elevii care vin însoțiți de cadrele didactice. Cerem Bibliotecii Județene și tuturor instituțiilor abilitate să ia atitudine pe toate căile oficiale, pentru a contracara hotărârea de a muta Biblioteca pentru Copii și Tineret.”

Foto: Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.