Fundația Comunitară Brașov în parteneriat cu Țiriac International Foundation anunță care sunt cele 5 comunități școlare finaliste care vor parcurge etapa de implementare start-up din cadrul programului Fondul Școlilor Active cu o valoare totală de 97.071 de lei. În toamna acestui an, 3 dintre cele 5 proiecte start-up susținute în perioada următoare și implementate cu...
Category: <span>Comunitate</span>
România găzduiește a VI-a ediție a Congresului European al Rangerilor – Oportunitate de a pune în valoare biodiversitatea unică a țării noastre
România va găzdui cea de-a VI-a ediție a Congresului European al Rangerilor (ERC), care va avea loc între 6 și 10 octombrie 2025. Cu tema „Rangerii – Vocea naturii: Construim o punte între comunitățile locale și conservarea naturii”, evenimentul va reuni peste 200 de rangeri din întreaga Europă pentru a dezbate provocările și soluțiile în...
Sâmbătă a avut loc festivitatea de premiere din cadrul concursului „Profesori Altfel, susținut de Kasper” ediția a III-a 2025
Concursul „Profesori Altfel, susținut de Kasper” are scopul de a scoate în evidență profesorii care sunt apreciați de elevi. Elevii din județul Brașov au fost invitați să propună un profesor pe care îl apreciază în mod deosebit, să îi facă o prezentare și să strângă cât mai multe voturi pentru propunerea lor. Elevi brașoveni au...
Transformare digitală și tranziție verde: agenda Iceberg la INTEK 2025 | Lux Divina | Brașov
Iceberg+ invită start-up-urile, fabricile și autoritățile publice locale la INTEK 2025 – târgul de referință pentru industria fabricației – unde va susține o serie de sesiuni interactive și discuții esențiale despre oportunități de finanțare, inovație și bune practici deja validate în teren. Timp de trei zile, 9 – 11 aprilie 2025 – Lux Divina –...
Apel la implicare! Asociația Eltera transformă săptămâna aceasta o groapă de gunoi, dintr-o comunitate de săracă, într-o grădină cu flori
Asociația Eltera desfășoară mai multe acțiuni de sprijin în mediile defavorizate din județul Brașov. De data aceasta cu un proiect mai deosebit, respectiv transformarea unei gropi ilegale de gunoi într-o grădină cu flori. Locația cu pricina se află lângă o comunitate de romi. Caty Roos, cea care a avut ideea, dorește să transmită prin aceasta...
„Safe2Eat” 2025, o campanie de informare despre siguranța alimentară
EFSA și partenerii săi din întreaga Europă au revenit cu „Safe2Eat” 2025, extinzându-și raza de acțiune și angajamentul față de cetățeni. Aflată acum în al cincilea an, campania își propune să le ofere consumatorilor informații și sfaturi clare, bazate pe date științifice, cu privire la siguranța alimentară, pentru a-i ajuta să facă alegeri în cunoștință...
București | Protest STERILIZARE, NU EXTERMINARE, pe 4 aprilie la ANSVSA. 26.000 de câini eutanasiați în 2024
Protest STERILIZARE, NU EXTERMINARE, pe 4 aprilie la ANSVSA, Piața Presei, de ziua internațională a animalelor, cu ocazia publicării situației pe 2024. Asociația Toto&Pufi vă invită vineri, 4 aprilie, la protestul din fața ANSVSA între orele 11-16, care se va continua în fața Parlamentului între orele 16-19. Problema câinilor are un impact socio-economic major, dincolo de animale....
Brașov Heroes ediția #12: Start Înscrieri și Donații. 15 cauze din județul Brașov propun proiecte pentru a face schimbări în Bine în mai multe domenii
Fundația Comunitară Brașov alături de Cartier Coresi și de partenerul instituțional, Primăria Municipiului Brașov, organizează a douăsprezecea ediție a Brașov Heroes, un program de atragere de fonduri pentru 15 cauze din comunitatea locală. Brașov Heroes înseamnă o campanie de fundraising desfășurată pe durata a 3 luni, ce culminează pe 15 iunie 2025 cu un eveniment...
În Stare de Bine la 6 ani: 19 proiecte s-au desfășurat în județul Brașov și au presupus intervenții pentru reducerea inegalităților sociale în comunitățile din zonă
Program de amploare națională: 4.6 milioane de beneficiari ai inițiativelor susținute prin În Stare de Bine De-a lungul celor 6 ani, În Stare de Bine a mobilizat resurse importante și mii de oameni, care s-au unit în misiunea de a transforma comunitățile vulnerabile din toată țara, reducând inegalitățile sociale, pentru ca România să fie mai...
ISCOADA Talks – Granițele dintre implicarea civică, patriotismul și naționalismul de astăzi @ Centrul Multicultural al Universității Transilvania
Brașov, luni 17 martie, ora 18:00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov (Bulevardul Eroilor, nr 29) Patriotismul și naționalismul, termeni politici foarte prezenți în societate în ultimul an, capătă valențe controversate în funcție de cei care și-i asumă și de felul în care sunt comunicate către publicul larg. Conform DEX-ului, patriotismul este definit...










