Castanii de pe Aleea de Sub Tâmpa au fost tăiați de RPLP Kronstadt cu acordul Primăriei Brașov

În acest articol răspund la cele două întrebări pe care le-am ridicat în primele două articole cu privire la cei cinci castani tăiați pe Aleea de Sub Tâmpa. Prima întrebare era De ce cad arborii Brașovului? A doua întrebare era De ce dezinformează primarul George Scripcaru?

Cei cinci castani au fost tăiați de RPLP Kronstadt, serviciu prestat la cererea Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov către Primăria Brașov. Primăria Brașov a confirmat acest aspect, iar Biblioteca a menționat că a solicitat Primăriei tăierea acestor arbori.

Pentru punerea în sigurantă a santierului si a muncitorilor, în urma discuțiilor cu proiectantul, Biblioteca Județeană a solicitat Primăriei Brașov tăierea arborilor din zona afectată de lucrări”, a menționat directorul Bibliotecii, Daniel Nazare.

Faptul că Biblioteca Județeană George Barițiu va suporta integral costurile puieților și transportul acestora, și că au fost plantați deja nu schimbă cu nimic situația, aceea că primarul George Scripcaru a știut cine a tăiat, la cererea cui, dar că a încercat să dea vina pe proiectant. În articolul trecut v-am arătat că nu proiectantul face lucrări și nu taie arbori, iar zidul de sprijin face parte din proiectul autorizat.

Și pe lângă asta, se găsesc specialiști care să apară alături de primar care spun că „noi încercăm să reparăm ceea ce a fost stricat, în primul rând” (Marta Zevedeanu). Nu, nu a fost nimic stricat. Totul a fost un abuz, iar Primăria Brașov nu a prezentat nici până la acest moment vreo documentație prin care autorizează tăierile de pe Aleea de Sub Tâmpa sau lucrările din Parcul Titulescu unde au fost rupte rădăcinile arborilor de la locul de joacă.

Iar pentru viitor, deși sunt locuitori care au protestat și care au lasat o petiție prin care cer Primăriei oprirea tăierilor abuzive, o să vedem și alte tăieri și tot felul de „lucrări de îngrijire”.

Foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.