Singura constantă în administrația Scripcaru în planificarea multimodală a transportului urban este reactivitatea, în sensul în care proiectele făcute de Primăria Brașov adresează greșelile făcute prin proiectele deja implementate (lărgire de străzi, introducere de giratorii, îngustare de trotuare, dezvoltare imobiliară la liber, diminuarea capacității de transport public), proiecte care perpetuează greșelile existente.
Lipsește viziunea și planificarea pe termen lung. Lipsesc transparența și dezbaterea publică, iar specialiștii nu sunt ascultați de cele mai multe ori. De altfel, nici nu știm care sunt specialiștii administrației Scripcaru în planificarea multimodală a transportului urban, pentru că aceștia nu sunt lăsați să vorbească despre proiectele propuse sau care ajung să fie implementate de Primăria Brașov.
L-am întrebat pe Stelian Țârulescu, Conferențiar doctor inginer la Departamentul de Autovehicule și Transporturi din cadrul Facultății de Inginerie Mecanică a Universității Transilvania din Brașov, cum vede planificarea multimodală a transportului urban.
În acest articol Stelian Țîrulescu ne prezintă principiile planificării multimodale în cadrul transportului urban.
La nivelul Uniunii Europene, în contextul dezvoltării urbane durabile, principalele acțiuni sunt cristalizate în jurul designului stradal. Se ține cont de soluțiile de transport, infrastructura stradală, serviciile de management al traficului rutier, sistemele inteligente de transport și gradul de mobilitate din regiune.
Autoritățile implicate în planificarea rețelelor de transport utilizează ghiduri de bune practici, precum Global Street Design Guide.
Acesta prezintă o abordare a designului stradal care să răspundă provocărilor de astăzi și cererilor de mâine. Bazat pe principiul că străzile sunt și spații publice, arterele trebuiesc gândite astfel încât să poată fi folosite eficient de către toți utilizatorii: pietoni, bicicliști, pasageri și șoferi.
Într-un context urban, proiectarea străzilor trebuie să răspundă nevoilor pietonilor, bicicliștilor, șoferilor de vehicule personale, navetiștilor, oamenilor de afaceri și să asigure servicii necesare acestora, toate într-un spațiu restrâns.
Principiile planificării multimodale sunt:
– Accesibilitate: Străzile accesibile tuturor categoriilor.
– Siguranță: Asigurarea siguranței pietonilor, bicicliștilor și categoriilor vulnerabile: copii, seniori și persoane cu dizabilități.
– Sănătate: Încurajarea unui mediu înconjurător verde, care să nu pună în pericol sănătatea umană.
– Mediu: Protejarea mediului înconjurător.
Planificarea multimodală vine cu următoarele avantaje:
– Străzile vor servi moduri diferite și oferă utilizatorilor săi opțiuni de mobilitate multiple.
– Străzile multimodale oferă oamenilor posibilitatea unor călătorii sigure, atractive și convenabile, pe jos, pe bicicletă, precum și cu vehiculele cu motor.
– Străzile multimodale contribuie la creșterea eficienței orașelor.
Spațiul stadal trebuie împărțit echitabil tuturor categoriilor de utilizatori. În acest sens, specialiștii propun multiple soluții particularizate în funcție de zona de implementare.
Se poate face aceeași analiză pe orașul Brașov. Acesta este un exemplu de oraș în care planificarea stradală a fost făcută în interesul utilizatorilor de vehicule personale. Schimbările începute în deceniile trecute au avut ca intenție creșterea capacității de trecere și fluidizarea traficului rutier. Una dintre soluțiile recente adoptate a fost creșterea numărului de benzi pe unele dintre arterele principale ale metropolei. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Strada 13 Decembrie.
Închei aici, cu precizarea că urmează un articol cu o propunere de amenjarea a străzii 13 Decembrie pe baza principiilor planificării multimodale.
Sursa foto: Stelian Țârulescu
Leave a Reply